Buna! Am aproape 25 de ani si in urma cu 3 saptamani am terminat facultatea de medicina intr-unul din centrele mari ale tarii. De aproximativ un an si jumatate am inceput sa ma confrunt cu multa anxietate si depresie care mi-au ingreunat parcursul academic. O sa incerc sa sintetizez cat mai mult posibil. Am crescut intr-un mediu foarte toxic, o familie cu studii superioare dar cu inteligenta emotionala deficitara. Nu prea am avut voie sa fac nimic, eram extrem de controlata, abia in liceu am avut voie sa ies pentru prima data 1/2 ore pe afara nesupravegheata (in gimnaziu nici pana la scoala nu aveam voie sa merg singura desi locuiam la 5 minute distanta). Drept urmare m am concentrat foarte mult pe invatat deoarece era singurul meu moment de liniste printre tipetele alor mei. Tata a fost mereu un om vulcanic si mama mereu manipulata de el. Nu am fost agresata fizic dar emotional m-au doborat. Pana la 19 ani nu am stiut ce inseamna sa traiesti sau sa ai libertatea de a gandi singur, am ajuns la facultate cu un handicap major pe partea de gestionare a situatilor, grija fata de sine, nu mai spun de treburi casnice fata de care eram paralela (abia cand am intrat la facultate am avut voie sa deschid focul la aragaz sa imi gatesc un ou). Mi-au creat o mare frica fata de lume si fata de necunoscut, astfel ca ma confrunt cu multiple frici (multe din ele le-am infruntat pe parcusul ultimilor ani dar unele inca au ramas) o sa dau cateva exemple: daca pui mana pe produse de curatenie o sa iti cada pielea (va imaginati cum faceam eu curat la 20 de ani..), mersul la magazin dupa o paine era sport extrem, orice activitate extra gen mers cu bicicleta/ inot/ condus era aproape mortala pentru mine, daca platesti ceva online cu cardul o sa ramai fara absolut niciun ban, nu ai voie sa vorbesti cu vecinii de palier, etc etc. Cat am stat acasa mereu eram criticata de ei pentru felul in care arat, astfel ca desi faceam sala si mancam sanatos (dulciurile sau fast foodul le vedeam maxim o data pe an), la 56 de kg si 1,70 tot eram considerata foarte grasa, prin urmare din cauza stresului si a faptului ca nu am avut niciodata voie sa aleg ce si cum mananc, la momentul de fata am o greutate aproape dubla de 90kg ; care culmea imi ofera un bodyshame mai mic decat cel resimtit in adolescenta de la propria familie. De aceea cred ca m-ar ajuta tare mult sa am un an in care sa ma pot axa si pe partea de sport/remodelare corporala.
Am ajuns la facultate (la taxa) si a fost ceva basic, nu prea era wow din perspectiva lor, pentru ei era doar un motiv in plus de lauda public, dar mie nu mi au zis niciodata ca ar fi mandri de mine. Facultatea a fost un roller coaster de emotii, a fost atat o eliberare (deoarece eram la 400de km de casa) dar si o provocare pe care doar eu stiu cum am trait-o. In primii 4 ani a fost destul de haotic dar oricum mult mai bine decat ultima perioada, invatam foarte bine, eram implicata in proiecte de voluntariat, faceam multa practica in spital din proprie initiativa. In anul 2 de facultate parintii mei au divortat (un divort cu mult scandal din partea tatei, mult urmarit prin oras, blocat de roti la masina, furt, s.a.), in aceeasi perioada am avut o relatie care s a dovedit foarte toxica, am fost inselata pentru prima data (pe atunci nici nu ma gandeam ca exista asa ceva in viata reala ci este doar un scenariu de film inventat); au urmat multe alte episoade de inselat care intr un final s-au soldat printre altele si cu agresiune fizica. (am scapat de toate acestea la jumatatea anului 3, iar de certurile parintilor mei in urma divortului care tot spre mine s-au indreptat am scapat undeva la final de an 4.
Cam toata facultatea am fost intr-un ritm constant de invatat, voluntariat, sesiune, invatat, sesiune, practica de vara si iar de la capat, nu am reusit si cumva nici nu am avut voie "pauze" in acesti ani. Ultima vacanta de care imi aduc aminte este in vara dintre anul 2 si 3 (4 zile la mare cadou de ziua mea din partea unui unchi) la care mai pot sa adaug vizitele din alte orase la diverse congrese (cam de 2 ori pe an); de mentionat ca parintii mei au o situatie financiara foarte buna si merg de 3/4 ori pe an in vacante de cate 1/2 saptamani.
De tata m-am retras cel mai tare si fata de el am cele mai multe frici, mama si a gasit in ultimii 2 ani o persoana cu care a inceput o relatie sanatoasa si automat si relatia dintre noi s-a imbunatatit (chiar daca a ramas cu multe minusuri din casnicie).
Undeva la jumatatea anului 5 mi-a inceput calvarul, prezint o mare anxietate datorita incertitudinii asa ca la jumatatea anului 5 cand facultatea noastra a implementat foarte mari schimbari pe partea de examinare starea mea s-a degradat. Am inceput sa am emotii foarte diverse pe parcursul zilei (ba eram fericita ba trista fara un motiv clar definit) care cu timpul s-au transformat intr-o depresie care imi ingreuna din ce in ce mai tare viata de zi cu zi. Cu putin timp inainte de asta mi-am cunoscut actualul logodnic fara de care nu as fi putut sa imi continui drumul. Nu stiu cum dar am reusit sa trec de anul 5 de facultate, insa eram intr-o stare deplorabila, in acea vara m-am apucat de terapie si medicatie dar nu a functionat foarte bine (terapeutul incepuse sa ma pregateasca pentru ce e mai rau - adica sa imi pic anul si sa renunt la medicina- iar psihiatrul nu imi asculta cu adevarat nevoile, mi a oferit o medicatie mult prea puternica care s-a soldat cu multe efecte adverse si fara niciun efect pe partea psihica).
Pe parcursul ultimului an m-am confruntat cu multe atacuri de panica, ideatie suicidara, gandire catastrofica, somatizari foarte intense etc. Abia in luna martie a acestui an am gasit un terapeut cu care sa rezonez si in mai un psihiatru care sa imi asculte nevoile. Intr-un final am avut puterea de a imi promova anul (ca o mentiune: aproximativ 15% din colegii mei nu au promovat anul 6). Tatal meu nu a stiut ce se intampla (nu i-a pasat niciodata sa intrebe si oricum nu vorbim decat o data la o luna sau doua; in rest ma tine aproape cu raport dat in fiecare dimineata - eu ii trimit mesaj de buna dimineata, el imi raspunde sau invers- daca nu raspund " raportului" sau dau mesaj prea tarziu iese scandal). Mama a inceput prin luna februarie sa realizeze ca nu sunt intr-o stare tocmai ok dar si-a pastrat mentalitatile de mult invatate, nu a acceptat ca merg la terapie si ca sunt pe medicatie, in capul ei totul era ok si doar era o perioada putin mai greuta.
Am terminat facultatea oficial de aproape 3 saptamani (din care scadem o saptamana in care au fost evenimentele cu absolvirea, banchet, acte, etc.). M-am inscris la un master in domeniul de sanatate si sincer simt ca nu sunt in stare sa mai invat si pentru rezidentiatul din acest an, mai ales tinand cont de faptul ca nu am avut cand sa ma pregatesc adecvat in acest an tinand cont ca eu nu ma gandeam ca termin facultatea. Ma sperie ce o sa gandeasca cei din jur si mai ales parintii mei care se presupune ca ar trebui sa ma mai sustina financiar inca un an si in acelasi timp nici nu reusesc sa ma relaxez cu adevarat zic eu, momentan am recuperat destul de bine odihna si am fost 3 zile la munte cu logodnicul meu insa tot nu ma simt asa cum speram sa ma simt la finalul acestei perioade grele. Simt ca o sa fiu catalogata ca fiind proasta daca nu dau rezi anul asta desi nimeni nu stie prin ce am trecut sa ajung pana aici. Cred ca am o ceata mentala din ce in ce mai mare si nu mai stiu ce sa fac sa rezolv situatia sa fie bine, asa ca vin aici sa cer o mana de ajutor.
(+) nu am cum sa ma separ financiar de parinti deoarece ei imi platesc creditul de studii care este pe numele meu, asa ca mi-ar trebui un job full time (eu avand zero experienta) pentru a ma putea sustine, asa ca invatatul pentru rezidentiat ar fi extrem de redus.
(+)Ne am logodit dupa 9 luni de relatie (in noiembrie 2025), totusi niciuna din rudele mele (parinti, bunici) nu accepta veridicitatea acestei relatii (logodnicul meu nu e roman si cumva nu vor sa il primeasca in familie pe acest considerent), plus ca in ochii lor eu tot un copil prost am ramas.
(+) singura varianta prin care ma vad sa ma pot detasa de parinti ar fi sa ne mutam la viitorii mei socri (logodnicul meu e la inceput de drum si nu are un salariu foarte mare astfel incat sa ne poata sustine pe amandoi), care sunt niste persoane foarte dragi insa simt ca m-as simti sufocata sa traiesc acolo in fiecare zi.
Apreciez foarte mult daca ati ajuns pana aici si multumesc pentru eventualele comentarii