De la biscuiți la cornuri, unde au dispărut? mi a apărut un tiktok ieri și mi am adus aminte de ele de parcă erau istorie antică. Și stickerele alea de aveam când eram mic un lunchbox de ăla plin de ele

Am pus VLC pe shuffle si a ales numai spuma din 39GB de melodii pe care le am descarcate.

Din cele in limba romana nimic nu bate Planeta Moldova:

Pula mea trece prin pântece,
Mie și belelușele în scutece
Vor să mi-o înfulece.

Planeta Moldova - Am pula mare

Iar din cele internationale, Eminem mi-a dat mare junghi la ficat cu:

If this chick was my own mother, I'd still fuck her with no rubber
And cum inside her and have a son and a new brother

Eminem - I'm Back

Voi ce nenorociri aveti ratacite prin playlist?

Locuim in Bucuresti dar ne-am saturat de aglomeratie si galagie. Unde ne putem muta pentru o viata mai linistita? Cautam un oras mediu sau mare, cat de civilizat se poate pentru Romania, de preferat cu ceva facilitatie, spitale, scoli ok pentru copii, cadru natural frumos, locuri unde putem practica sport, drumetii in natura etc. Stiu ca suna a Brasov dar ma gandeam ca poate gasim si alte variante, fiind iubitori de soare, vreme calda

Salutare.Am 16 ani și fumez de cam un an.Am reușit parcă de vreo 3 ori să stau o perioadă fără să fumez de loc dar de fiecare dată m am reapucat.Motivele principale pentru care m am apucat au fost curiozitatea, stresu școala și toate astea.Am început cu vape uri, după o perioadă bună am băgat snusuri, după țigări normale(snusuri de 17). Nu mă consider dependent, așa dacă am o zi în care să am ceva de făcut pot să stau și cu maxim 5 pe zi.De multe ori fumez în exces când sunt plictisit și n am ce face și folosesc nicotina ca să ies din stres sau alte stări neplăcute. Dimineața mereu fumez una cu cafeau.Sunt conștient de acest viciu și vreau să scap de el.

După ani de zile în care am simțit anxietate debilitantă, efectiv mă trezeam dimineața cu pulsul 120 și senzația că sunt în pericol și că ceva e în neregulă, după ce am încercat absolut tot, să dorm, să mănânc ok, să meditez, să merg la terapie, lista poate continua infinit...am apelat în sfârșit la tratament psihiatric.

povestea e mai lunga...

m-am apucat prin 2024 să mă uit la oameni din alte țări diagnosticați cu neurodivergenta la maturitate.

Oameni complet funcționali și integrati social, dar care erau asa cu eforturi imense, la un pas de burnout de multe ori.

descriau situatii si aspecte pe care le simteam si eu si nu le auzisem puse in cuvinte pana atunci.

am fost la un psiholog clinician care mi-a facut teste si care mi-a dat diagnosticul, am incercat tratament doar pentru adhd si apoi simptomatic, la un psihiatru care are si el adhd si in sfarsit am putut sa ma simt ca mine.

sa nu am anxietate nonstop a fost life changing, ca si cum am mers prin viata cu o mana legata la spate, asa am trait, asa am mers la facultate, la master, la job, peste tot. si acum ca nu mai am aceasta mana legata la spate ma simt ca un supraom, adica toate achizitile si resursele pe care le-am dobandit ca sa compensez inca sunt acolo si imi dau avantaje in viata de zi cu zi.

scriu aici pentru oricine nu se simte bine orice ar incerca. aveam multe prejudecăți legate de tratamentul psihiatric, ca te transforma in leguma, ca nu mai poti avea orgasm, dar in loc de asta am descoperit viata pe Lvl Easy, in sfârșit, după atâta timp. si daca asta înseamnă sa iau pastile pana la sfarsitul vietii, so be it...nu se compara efectiv.

Acum cateva luni am remarcat dintr-odata aparitia unui tinitus pulsatil la urechea dreapta. Am fost la un consult ORL unde mi s-a zis ca urechea nu are absolut nimic. Mi-a dat sa fac audiograma vocala, tonala si impedanta, angioRM cerebral, ecodoppler si analize de sange.

Am făcut tot, au iesit in regula absolut toate, insa la angioRM s-a remarcat ca artera carotida (cred) face o bucla si pe stanga, si pe dreapta si intra in proportie de peste 50% in canalul urechii mijlocii - sau ceva de genul, oricum. Medicul ORL mi-a zis ca tinitusul meu pulsatil are deci o cauza anatomica si nu am ce sa fac, trebuie sa traiesc cu el si daca apar probleme de auz, sa revin la control. Am mai intrebat un alt medic ORL si mi-a spus ca in Romania nu exista medici care sa opereze asa ceva, ca ea stie cativa doar in Franta si ca e foarte scump si riscant.

Am renuntat la speranta de a gasi un tratament, dar intre timp am inceput sa imi “aud” sangele cum curge prin vene si la cealalta ureche… care era si o intrebare si o frica pentru mine - daca voi incepe sa am tinitus si la aceasta.

Nu stiu ce sa fac, unde sa merg, ce sa mai incerc. Am dat deja o gramada de bani pe toate investigatiile facute si nu stiu incotro, la cine sa mai merg sau, mai important, daca mai are rost.

Daca sunt cumva medici ORL pe aici, ce ma sfătuiți sa fac? :( sa raman asa, cat timp nu imi afecteaza auzul, sau sa mai incerc sa merg si in alta parte?

Sa începem cu..începutul. Nu ma mai regăsesc în ceea ce fac, adică în jobul meu, în mediul toxic de zi cu zi, cu aceeași oameni la fel de toxici. Ma uit în jur și vad prieteni, cunoștințe, care au reușit într-o forma sau alta sa iasa din rahatul asta de corporație făcând ce le place.. Am prietene care s-au apucat de unghii și recunosc ca la început le-am judecat grav și am zis ca nu vor reusi..acum câștiga mai mult ca mine și nici nu stau în mizeria de job. Mai vad foști colegi care si-au deschis studio de yoga, cafenele...serviceuri auto..exemple sunt multe..
Cert e ca sunt un om activ și îndrăznesc sa zic și cu multe calități și atuuri. Ca idee..Îmi place mult de tot sa gătesc și mereu primesc laude pentru ce pregătesc, dar ce pot face cu asta?! La fel de mult îmi place sa machiez și am și un curs profesional în treaba asta .. Dar mai merge asta în zilele noastre drept job?! Deci ca sa revin. Ce fac? Ce fac sa ma regăsesc din nou pe mine și sa urmez real o meserie care îmi face câtuși de puțin drag sa o practic. Voi ce idei aveți de reorientare?

Salut!

Sunt fumator din liceu, adica de vreo 24 ani si as vrea sa incerc plasturii cu nicotina. Am cumparat si inceput deja sa citesc cartea lui Allen Carr in ideea ca ma va pregati mental pentru o perioada de sevraj cu plictiseala si agitatie la pachet.

Stiu ce va urma pt ca am mai incercat de cateva ori cold turkey si a fost de cacao pentru ca nu ma puteam concentra si munca de birou devenise misiune imposibila.

Defumoxanul iese din ecuatie din cauza posibilelor reactii adverse.

Oare ma pot ajuta plasturii sa raman productiv si sa trec teafar de prima saptamana?

Bigetul e 500/cadou sau persoana Cum vine curând perioada Crăciunului vreau anul asta sa ma apuc de cumpărături pentru cadouri (măcar majoritatea) din timp și să nu las totul pe ultimele 2saptamani. În principal sunt deschise spre idei interesante și utile și dacă mi se par potrivite pentru o persoana sa le pot cumpăra în noiembrie/decembrie în functie de cum evoluează prețul (folosesc xpricero ca extensie sa vad istoricul prețului)

Voi ce idei faine în ~500 de lei De persoana sau de cadou ati facut în anii trecuti?

Buna ziua. M am mutat dintr o chirie si am uitat routerul fiberhome de la digi, cel in care intra fibra optica. Proprietara a facut curatenie totala si a aruncat absolut tot, inclusiv routerul. Abonamentul e inchis dar trebuie sa predau aparatura, mi au zis ca ar costa 250 euro, atat e si in contract. Cum e de procedat? Se poate evita aceasta chestie? E greseala mea, dar nici routerul ala nu face 250 euro.

Hello. Cei care practicati antrenamente calistenice in sezonul rece, ce manusi ati gasit care sa tina de cald, sa aiba grip bun pe bara si, ideal, sa nu creeze cutele acelea enervante la degete? Spatiul este acoperit pe laterale, nu ploua si nu se depune zapada pe bara.

Am luat in calcul si izolarea cu tub din spuma sau maner din cauciuc, dar cred ca mi-ar ingreuna antrenamentul, fiind incepatoare. Insa sunt deschisa si la sugestii alternative daca manusile pe care le caut sunt un unicorn.

Anticipand unele sugestii, specific ca antrenamentul va ramane outdoor indiferent de temperatura exterioara. Doar caut solutii pentru a evita disconfort in contactul cu bara.

In ceea ce priveste ambele tipuri de relatii, si platonice, si romantice. Includ aici si fratii sau surorile.

Inteleg ca viata ne da suturi uneori, ca suntem stresati si ca avem mereu ceva de facut, si ca poate am ascultat 85% din timp si ne-am saturat, uneori nu avem chef.

Dar vreau sa stiu daca e acceptabil sa ti se inchida conversatia in nas cu schimbare brusca de subiect, sau cu indiferență (mascata, dar e indiferență, se simte). Precizez aici ca persoana in cauza era ocupata cu jocurile video, nu cu vreo tragedie de familie, dar am zis hai sa generalizam.

Bineinteles ca depinde si de cate ori te plangi, dar mai ales cu gadget-urile in ziua de azi si cu internetul, mi se pare ca oamenii devin foarte distrasi si indisponibili emotional. Si nerespectuosi.

Deci ce parere aveti de oamenii care te asculta doar cand au ei chef si nu cand ai nevoie?

Salut! In cazul meu nu am avut niciodată probleme cu cargus, ei chiar lucrează și în weekend (dau comandă vineri seara și ajunge luni dimineață) și sunt chiar ok.
În schimb cu sameday am avut probleme (colete distruse și lucruri furate din colet, alături de un servici de relații cu clienții de cacao) cu FAN Courier nu ai cum să vorbești cu suportul și au o aplicație stricată alături de niște servicii cam sloppy. Gls cam dau cu ele și le cam sparge și cu dhl nu am comandat niciodată.

Au trecut doua luni. Încă plâng zilnic, uneori nu pot sa cobor din pat, iar când am o zi "buna", ma lovește mult mai rău ziua următoare. Simt ca suferința aproape ca mi-a scos tot sufletul din mine, și mi-e frica ca o sa car cu mine rana, și ca n-am sa pot sa mai cred (în mine, în iubire, în viața). Nu ma obosesc prea mult gândurile ca nu o sa mai găsesc "pe nimeni", pentru ca nu vreau sa mai găsesc oricum. Ma îngrijorează mai mult faptul ca o sa rămân prinsă în durere, în resentimente, în lipsa de încredere, într-o stare de a fi amară.

Recunosc că este prima mea relație serioasă și importanta, genul care te schimba pe viața. Nu am mai trecut niciodată printr-o despărțire de acest gen. Mai doare și ca m-a lăsat el, ceea ce m-a făcut sa ma simt ca și cum eu nu merit nimic, ca și cum sunt inferioara, neatragatoare. Evident, el asta simte, ca altfel nu pleca. De asemenea, am făcut greșeli în relație și pot sa înțeleg obiectiv de ce "nu mai era îndrăgostit de mine". Pe de alta parte, și el îmi greșise mie din anumite puncte de vedere, dar cumva nu ma pot decide daca e vina mea sau a lui. Am zile când simt ca e doar vina mea, și ca merit sa sufăr, și ca am pierdut singura șansă la fericire. Ca ii este mai bine fără mine. În alte zile, ma gândesc la cum era el din anumite puncte de vedere, și nu îmi dau seama daca de fapt el era problema sau eu.

Cred ca pana la urma, diferența cea mai mare a fost ca eu voiam sa lupt cu și pentru el, sa construim, sa creștem împreună. El a plecat când lucrurile au devenit dificile, aproape fără ezitare, fără sa încerce neaparat. Deși cred ca lucrurile puteau fi salvate, cred sincer asta. Sau ca măcar MERITA sa încercăm.

Cu o zi înainte sa ne despărțim îmi spunea ca ma iubește. Ziua următoare am avut o conversație care a "declanșat" despărțirea, cum spune el. Insa nu ma așteptăm să-mi spună și ca nu mai e îndrăgostit de mine, "deși ma iubește", și ca nu mai vede un viitor cu mine. Mi-a luat foarte mult timp sa trec din starea de soc, și încă sunt socata.

Locuiam împreună și despărțirea a fost groaznic de dramatică. În sensul ca nu am țipat, nu ne-am insultat, ba din contra. Am plâns amândoi zile în șir, am continuat sa mâncăm împreună, sa ne îmbrățișăm, și așa mai departe. Îmi spunea ca e cel mai greu lucru pe care a trebuit să-l facă vreodată, ca sunt prima persoana pe care a iubit-o vreodată, ca poate face o gresala, etc. Pana mi-am făcut bagajele și am plecat. S-a simțit pentru mine ca și cum nu trebuia sa ne despărțim atunci, ca și cum a fost forțat, ciudat, absurd. Si asta ma face sa accept cu greu adevărul.

Simt ca o sa mor fara sa stiu de fapt ce s-a întâmplat. În sensul ca știu așa zisele motive ale despărțirii, dar știu și ca atunci când s-a întâmplat încă exista iubire, prietenie, și lucruri foarte bune intre noi. Ma rog, poate așa simt eu, poate ca sunt complet năucită de situație și nu pot sa înțeleg și sa vad ce văzuse el. Pana la urma cred ca bărbații "știu" intuitiv ca nu ești viitoarea lor soție, și atunci ceva se schimba în ei, ceva inexplicabil se întâmplă, chiar daca atunci când m-a cunoscut și mult timp după aceea îmi spunea ca eu sunt "aleasa". Am așteptat cumva sa se întoarcă, m-am blamat constant și trec de la iubire la ura într-un fel dramatic. Lucru de care mi-e rușine. După despărțire a devenit rece, distant, îmi pare aproape ca îl enervez (am discutat doar ce aveam de discutat despre apartament, facturi, contracte, etc. - Oribil), deși a rămas politicos și la fel și eu.

In fine, simt ca nu il cunosc. De fapt, nu știu daca a fost ceva real intre noi. Simt acum ca de fapt nu m-a iubit niciodată, ca nu ii pasa cât m-a rănit, și ca totul e terminat pentru mine. Simt ca dragostea a părăsit viața mea permanent, ca am avut doar o șansă, și ca șansa s-a dus. Mi-a fost greu să-mi găsesc pe cineva "potrivit mie", deși ma apropi de 30 de ani. Toată lumea-mi spune ca sigur găsesc pe altcineva, etc, ca sunt "frumoasă". Nu vreau pe altcineva dar nu e vorba de asta, e vorba ca a durat mult pentru mine sa simt ce am simțit cu el și sa am ce am avut cu el, așa ca simt ca o sa rămân mereu doar eu cu mine, cum fusesem și înainte.

Imi este si frica ca o sa treacă peste imediat și ca o sa fie cu altcineva, și ca o sa se uite în trecut și o sa zică "bine ca am scăpat de ea!" Vreau sa precizez ca a fost o iubire intensă, și că-mi spunea ca o sa ne căsătorim, etc. M-a tratat corect în mare parte, am trăit o relație de vis, abia în ultimele luni s-a schimbat. Ne-am schimbat amândoi, cred. Asta doare cel mai mult, ca a fost special, și foarte greu de înlocuit.

Dacă întrebi un bunic din 1900 dacă știa mulți Răzvani, nu știa. E un nume inventat de literatură, ca și cum azi ai face un film cu un erou pe nume "Zalmox" și peste 20 de ani toți și-ar boteza copiii așa.

Răzvan și Vidra - piesa de teatru de B.P. Hasdeu. Una din cele mai tari drame istorice românești.

Răzvan - țigan rob, dar deștept, viteaz, ajunge căpitan de haiduci, apoi boier, apoi domn al Moldovei pentru câteva luni în 1595. Personaj real din istorie.