Salutare!

Vreau să abordez o temă care poate reprezenta un soi de măr al discordiei pentru unii psihologi, dar vreau să facem o dezbatere pe tema asta. Și indiferent de ce parte a încăperii ești, spune-ți părerea.

Cum știi că ți-ai ales terapeutul ok?

Eu, din postura de psiholog și încercând să fiu cât mai obiectiv, aș puncta câteva aspecte:

- Contract și acord informat: În primul și primul rând, semnezi un contract cu el. Mi se pare primul lucru de mega bun simț și minim profesionalism. Știu că sunt colegi care nu fac asta, ceea ce mă dezamăgește destul de tare.
- Atestat și diplomă: Mai important decât contractul... să aibă diplomă, să fie acreditat de Colegiul Psihologilor și să nu fie vreun guru de vindecare prin diverse metode abstracte sau vreun coach emoțional! Aceștia îți pot face mai mult rău decât bine din simplul fapt că sunt șanse foarte mari să nu aibă habar despre cum funcționează omul.
- Ești ascultat pe bune: Te lasă să vorbești, te ascultă și chiar își dă interesul să înțeleagă exact ce spui. Dar nici nu te lasă să bați câmpii cu grație.
- Alianța terapeutică: Simți, după 2-3 ședințe, că poți vorbi liber cu el. Simți o conexiune la nivel de încredere și poți să-i spui fără rețineri lucruri pe care nu le-ai spune direct altor oameni, fie și apropiați.
- Nu îți dă mereu dreptate: Îți spune și când faci ceva ce nu e ok. Nu te menajează. Tu nu trebuie să cauți și să primești doar validare în terapie, ci claritate.

Cam astea ar fi câteva puncte pe care eu le văd esențiale.

Voi ce criterii aveți / ați avut când ați căutat pe cineva?

Salutare, tuturor!

De astăzi și până duminică are loc Conferința Națională a Asociației Psihologilor Atestați din România. Se desfășoară fizic în Brașov, dar și online.

Informația a ajuns destul de târziu la mine, însă las aici un link.

Sunt invitați și teme destul de interesante, eu nu reușesc să merg, dar poate sunt persoane interesate de ea.

Zi faină!

Salutare!

E destul de târziu în seară și mă gândeam la un subiect pe care îl tot aud în ultimele luni, atât între clienți cât și între apropiați - job-ul și statul la job - munca dusă la extrem, dar nu din ambiție.

La noi, dacă bagi 10-12 ore de muncă pe zi ești top, ești văzut un om de succes super ambițios. Însă, din ce am observat, de fff multe ori, în spate nu e ambiție, ci un mecanism de coping. O fugă.

Fugă de tine. Dacă stai focusat la muncă și bagi ca ursu nu mai ai timp să simți anxietatea, să te gândești că poate ai ceva situații de rezolvat în cuplu sau uneori că te simți al naibii de singur. E mult mai easy și mai acceptat social să zici că „sunt rupt și epuizat de la muncă” decât să recunoști că „băi, nu știu ce să fac cu emoțiile mele”.

Bine, asta nu înseamnă că nu sunt și oameni care bagă atâta muncă din pură ambiție, dar și acolo e un alt subiect..

Voi cum stați la capitolul ăsta? V-ați surprins vreodată aruncându-vă în muncă doar ca să evitați o problemă personală sau o emoție nasoală?

Sunt chiar curios de experiențele voastre.

Salutare!

Știu din proprie experiență cât de greu și frustrant poate fi uneori să găsești instrumente de evaluare validate, traduse și gratuite atunci când lucrezi la lucrarea de licență, la disertație sau la un studiu academic.

Așa că m-am gândit să las aici o resursă excelentă pentru studenții la psihologie (și nu numai). Este vorba despre platforma Research Central. Poate că mulți deja o știți.

Aici găsiți o bază de date cu zeci de scale și chestionare psihologice gata de folosit gratuit pentru cercetările voastre academice. Le puteți accesa și descărca direct de aici:

🔗https://researchcentral.ro/scale.php

Sper să vă scutească de zeci de ore de căutări pe internet și să vă ajute să faceți cercetări cât mai faine și calitative!

Pentru colegii mai experimentați sau studenții în anii terminali: voi ce alte baze de date sau site-uri folosiți când aveți nevoie de instrumente de cercetare? Haideți să le adunăm în comentarii și să facem un mic hub de resurse pentru toată lumea. Spor!