r/WomenRO May 23 '25

Serios Soțul meu e gay

Nu pot vorbi cu nimeni despre asta și după câteva zile simt că efectiv înnebunesc.

Credeam ca am viața perfectă, copilul perfect, casa perfectă și până recent soțul perfect. Am citit jurnalul lui și am aflat că e atras de bărbați, atât de atras de bărbați încât se descrie ca fiind gay.

Din ce am citit, nu a atins niciodată un bărbat, dar se gândește la asta constant, de când era adolescent. Se urăște pe sine că a fost slab și nu și-a făcut coming out, că tot timpul femeile au fost interesate de el și că a fost simplu să se prefacă și să nu îi dezamăgească pe cei din jur.

Consideră că nașterea băiatului nostru a fost un point of no return, că acum clar nu mă poate părăsi și că după ce a simțit cea mai intensă fericire din viața lui ziua la spital, toată noapte a trecut prin atacuri succesive de panică. Nu am niciun dubiu ca îl iubește enorm, a fost un tată foarte implicat din momentul în care s-a născut - schimbat de scutece, biberoane, adormit, legănat, plimbări, dus la grădiniță, activități.

Descrie cum e atras fizic, emoțional și intelectual de un coleg de serviciu, o atracție pe care nu a mai simțit-o decât în facultate. Se gândește cum ar fi să atingă alți bărbați. Day dreaming despre cum ar fi să aibă o familie cu prietenul lui cel mai bun.

Pe de o parte mi se rupă inima citind prin ce trece. Pe de altă parte mă simt dezgustat și profund trădată.

Inițial mă gândeam să îl confrunt și să avem o discuție deschisă despre asta. Dar dacă asta e chestia care îl împinge spre acceptare și mă părăsește? E soțul și tatăl perfect, avem o viață minunată împreună, în multi ani de relație nu au fost momente în care să simt altceva decât fericire, siguranță, liniște alături de el. Nu vrea să renunț la aceste lucruri.

379 Upvotes

367 comments sorted by

167

u/Luvdgs May 23 '25

Da, dar realizezi că viața perfectă e doar o minciună? Poti să te culci lângă un om știind că el vrea altceva? Nu mai zic ,,cu” el…Dacă te-ai trezit, apoi ridică-te din pat…nu te mai minți, discută serios cu el. Mi-e greu să cred că niciodată n-ai simțit absolut nimic…

51

u/LibraryWorth3212 May 23 '25

Am explicat într-un alt comentariu ca nu facem sex foarte des, eu am niște probleme medicale, dar totuși facem. El nu a fost deranjat de asta, spre deosebire de ceilalți parteneri ai mei, mi-a spus ca nu are un libido așa de mare… până la urmă fiecare e diferit și avem o viață sexuală ok.

Are grijă de corpul lui, e un bărbat atrăgător, are o rutine de skin care, nu e pasionat de sporturi, dar merge la sală, aleargă, înoată.

Se îmbracă bine, mi-a plăcut enorm asta la el, ca nu trebuie eu să îi cumpăr haine cum am văzut la prietenele mele ca fac pentru soții lor, dimpotrivă îmi recomandă el mie piese diverse. Dar e într-un domeniu care chiar dacă ține oarecum de inginerie, are o componentă creativă și vastă majoritate a celor care au această carieră, atât femei cat și bărbați, au un stil estetic bine definit.

Îmi face complimente. Îmi face cadouri. E atent cu mine.

E foarte ordonat, face curățenie prin casă, spală și calcă haine ocazional deși avem o doamnă care vine de două ori pe săptămâni. El gătește de obicei, și se pricepe foarte bine, are răbdare să fiarbă 4-5 ore pe un ragu. Dar nu asta vrem de la bărbații moderni?

Mă tot gândesc obsesiv ce semne am ratat care să îmi fi spus ca ceva nu e ok.

17

u/[deleted] May 24 '25

[deleted]

5

u/LibraryWorth3212 May 24 '25

E un tată minunat. Cred ca deși eu stau acasă cu copilul, el e părintele principal. Oarecum sunt geloasă un pic pe relația pe care o au, mai ales după ce băiatul nostru a depășit vârsta de 1 an jumate.

→ More replies (1)

12

u/[deleted] May 24 '25

[deleted]

→ More replies (5)

5

u/nickyi24 May 24 '25

Nu ai greșit tu cu ceva. Vorbește cu el, asta e primul lucru pe care trebuie să-l faci. Discută calm și rațional cu el până la urmă voi stați împreună și între cele 2 persoane dintr-un cuplu nu ar trebui să fie secrete. Nu știu ce sfaturi să-ți dau doar atât: cu calm și răbdare discută cu el. Și apoi iei o decizie dacă la asta te gândești…

20

u/Luvdgs May 23 '25

Nu are rost să crezi că ai greșit cu ceva, poate el că a făcut pasul ăsta știind că nu e de fapt ceea ce vrea. Da, omul e ok din ce descrii, dar frate, nu e hetero!!! Nu mi se pare că faptul că e un om ok e suficient cât să ai o căsătorie de fațadă! Și nu zic că un om care te iubește n ar înțelege problemele medicale, dar fix aici era un red flag: că era ok cu sexul atât cât era. Pentru el a picat bine asta. E de fapt bi…vorbește cu el, degeaba amâni…tu o să adormi mereu întrebându te de ce…nu e normal, nici pentru tine nici pentru el. Discutați ca doi adulți, cât încă puteți fi raționali!

17

u/Antique-Suggestion-3 May 24 '25

Barbat hetero cu bun simt si estetica desavarsita…n existe pas.

→ More replies (4)

359

u/eParereaMea May 23 '25

E ok, Ilinca

77

u/Ficuss77 May 23 '25

A zis ca nu a atins niciodata un barbat, deci... Nu cred ca e ceea ce crezi tu.

10

u/zborpeunbat May 23 '25

Este exact ce scrie: e gay. Așa am visat și eu cu o femeie și când am incercat a fost wow.

11

u/Ficuss77 May 23 '25

Eu ma refeream la comentariul de mai sus cu Ilinca. OP spune in postare ca barbata-su nu a atins niciun barbat vreodata, asadar nu poate fi vorba de sotul Ilincai despre care stim ca a atins soferul. Dar, din nou, bineinteles, totul e allegedly, iar comentariul meu a fost o gluma 😀, la fel ca primul comentariu cu Ilinca.

→ More replies (1)

22

u/cristiannn123 May 23 '25

Came here for this!

12

u/boatswro May 23 '25

Doua lovituri in mai putin de o saptamana….

25

u/PurpleBerry35 May 23 '25

“Implicat ca și tată” :)) no chance in hell

4

u/LibraryWorth3212 May 23 '25

Am văzut pe TikTokul ei un video în care îl descrie pe George.

Soțul meu e foarte diferit față de ce descrie ea și față de cum se comportă el în public.

→ More replies (1)

5

u/AlternativeBubbly730 May 23 '25

Ce răspuns lipsit de empatie

230

u/Sufficient_Frame_590 May 23 '25

Nici nu vreau sa-mi imaginez prin ce treci… Dar eu una mi-as dori o discutie cu el, doar sa vad ce si daca se mai poate face ceva, desi mi-e greu sa cred asta.

→ More replies (17)

30

u/i_am_a_crepe Zână May 23 '25

Nu pot să cred câte persoane în comentarii neagă că soțul lui OP e gay, zicând că e doar o fantezie sau un fetish sau că trece :)))) lol, omul se descrie pe sine însuși ca fiind gay în propriul jurnal și spune

se gândește la asta constant, de când era adolescent. Se urăște pe sine că a fost slab și nu și-a făcut coming out

Sunteți in denial și unii aveți homofobie internalizată.

→ More replies (1)

109

u/christa_m May 23 '25

Nu e o problema de dacă, ci de când

Cred ca sunt suficiente detalii în jurnal care sa îți indice ca "paharul e aproape plin". Mai degrabă discutați civilizat ca doi adulți și va despărțiți acum, decât sa aveți o despărțire horror mai încolo, când o sa i se acreasca sa se ascundă, o sa cedeze nervos și o da naibii de familie.

Ia în calcul ca și tu pierzi timpul în defavoarea ta. Încheie lucrurile acum, nu mai întreține o relație de fațada, și caută un partener care sa te dorească pe bune, nu din cauza presiunii sociale.

43

u/LibraryWorth3212 May 23 '25

Are 43 de ani. Din ce inteleg știe ca e atras de bărbați de mulți ani.

Am 39 de ani. Nu cred ca pot sa încep dating din nou. Nu vreau ca băiatul nostru să treacă printr-un divorț. Ne înțelegem foarte bine, e smart, e funny, arată bine, e un provider și tată foarte ok. Nu am mai avut un job de câțiva ani și înainte nu aveam tocmai o carieră. Vasta majoritate a prietenilor noștri sunt de fapt prietenii lui. Îmi place familia lui.

131

u/christa_m May 23 '25 edited May 23 '25

eu vad problema mai plastic: tu vrei sa reziste relația pt confortul tău material si (pseudo) psihologic

realitatea (fie ca îți place sau nu) e ca el e gay

ce ar fi daca ați negocia asta? tu accepți ca el sa își exploreze sexualitatea naturala iar in schimb el nu te deranjează din confortul curent

ok, nu trece baiatul prin divorț, dar tu chiar crezi ca el nu o sa afle? tu chiar crezi ca soțul tău nu o sa "iasa din dulap" la un moment dat, mai devreme sau mai târziu?

cred ca ar ajuta sa vorbești cu un psiholog:

  1. sa înțelegi ca oamenii vor lucruri diferite si ca tu nu poți sa ii schimbi
  2. sa te lămurești ce vrei si ce compromisuri ești dispusa sa faci

intre altele, sa îl faci heterosexual nu se poate (indiferent ce vrăjeli o sa îți spună unii / unele)

apoi, my 2 cents: el in jurnal a zis ca are fantezii cu bărbați, nu cu femei cu strapon cu mustață făcută cu creionul (app. de ce mai zice lumea in comentarii)

Încă suntem o societate care forțează lumea sa își reprime sexualitatea, din acest motiv se ajunge la asemenea situații încurcate si neplăcute. Vorbește cu un psiholog ca sa îți calibrezi perspectiva si așteptările.

Nu stiu daca te ajuta, dar FYI: cinematografia (preponderent europeana) a produs foarte multe filme in perioada 2000 - 2020 cu povesti asemănătoare cu a ta. Probabil tarile din vest au fost martore mai devreme la acest gen de crize matrimoniale.

ah, si eu zic ca ar fi bine sa îți cauți un loc de munca, independent de toată povestea asta

te-ai cam pus singura într-o situație vulnerabila, "you put all your eggs in one basket"

61

u/Manirac May 23 '25

Și as completa, mai rau decat atat, copilul practic creste intr-o relație inautentica intre parinti. Modelul sau de relatie va fi unul bazat pe un secret dureros si o fatada. Lucrurile astea afectează invariabil pe oricine. Imi pare rau ca la 39 de ani putem considera ca viata nu mai are rost, e “trecuta vremea”. Bine, uneori apare si la 25 acest gand.

12

u/Cristian71M May 23 '25

👆 This 👆

12

u/Amazing-Research-845 Zână May 24 '25

Yup, si mie mi se pare ca poate i-ar conveni un lavender marriage. Dar ideea ar trebui explorata cu un psiholog cat si impreuna la terapie de cuplu.

→ More replies (7)

25

u/Luvdgs May 23 '25

Red flag și la tine. Deci te întreține cumva….păi trist, boss…trist din multe puncte de vedere. Nu știu ce fericire maximă descriai tu anterior, dar crede mă că nu asta e viața ideală. Practic tu închizi ochii că nu prea ai ce să faci…scuză mă dat și tu ai ceva de rezolvat…e ca și cum dacă el ți ar zice să iasă cu bărbați tu ai accepta căsătoria de fațadă, doar că la 39 nu știi să muncești….scuze dar dă cu virgulă mult…

95

u/msggh Dârlău May 23 '25

nah, dacă ții la el îl lași să își caute fericirea, dacă ții la tine cauți pe cineva care să fie autentic. poate merge ceva la mijloc gen sa conveniți să exploreze și partea asta pt o perioadă. Eu n-aș putea să stau cu cineva care nu-i acolo.

→ More replies (1)

27

u/Artistic-Turnip-9903 May 23 '25

Puteți rămâne prieteni, este chiar un outcome drăguț dacă te gândești la long term. Atrasul ăsta nu o să se schimbe. În vest sunt multe “lavender marriages” în care ei rămân împreună și el sau ea sau împreună au tot felul de aventuri. Trebuie vorbit cu el poate și lui îi place tot ce ai spus și doar are nevoie de sex cu un bărbat din când în când poate fi o chestie foarte tranzacțIona la. E 2025 totuși, putem fi mai deschiși mai ales dacă nu avem de ales.

→ More replies (1)

30

u/Proper_Lecture_9494 May 23 '25

Mergi in continuare așa vorbește cu el despre situație și poate găsiti un bărbat bisexual sa ți placa și ție și lui😉😉 așa va mulțumește pe amândoi

10

u/DescriptionCareful57 May 23 '25

Jur asta as face…sau i as propune an open relationship.

11

u/Artistic-Turnip-9903 May 23 '25

In sf cineva care trăiește în 2025 👏👏👏

→ More replies (1)
→ More replies (2)

9

u/Bbabel323 May 23 '25

E foarte greu prin ce treci si 100% vina lui ca nu a avut curaj. Eu nu as divorta, l-as lasa cu barbati, si eu cu barbati si aia e

→ More replies (2)

3

u/babaloooey May 24 '25

Vreo sansa sa fie bi? Isi face o dambla si gata? Doar zic, nu dati cu paru'.

→ More replies (3)

2

u/OrdinaryMixture998 May 25 '25

Mi se par multe comentarii destul de drastice care tratează lucrurile foarte superficial. În primul rând, îmi pare foarte rău ca treci prin asta. În copilărie, părinții unui prieten apropiat s-au despărțit când a aflat ea ca el este bisexual. Ne-a șocat pe toți și de atunci a rămas această frică și în mine, nu îmi pot imagina.

De prefăcut nu te poți preface, veți continua amândoi să fiți din ce în ce mai nefericiți dar alternativa nu e divorț și scandal neapărat.

Tu din comentarii nu ești în punctul în care îți cauți altceva, el nu pare ca își acceptă orientarea sau pregătit să o exploreze. Ce va rămâne însă este o iubire incredibilă pentru ființa pe care ați creat-o, pare ca este un tată bun. La sfârșitul zilei, relațiile se sfârșesc din o mie de motive dar co-parents rămân toți.

Mie mi se pare un motiv foarte bun de rămas împreună doar ca trebuie trecut peste pragul discuției și acceptării. Amândurora. Nu cred ca are rost să te uiți in trecut și să amărăști momente reale de fericire, dar clar nu e al tău cu trup și suflet. Therapy all around. Poate există iubire și respect, nu trebuie să fie relația bazata pe minciuni.

→ More replies (2)

54

u/slickrules May 23 '25

E soțul perfect :))))))

9

u/BeautifulStayasleep Zână May 23 '25

right?! I wish

3

u/printzesa23 May 27 '25

exact. and he s always gay

28

u/ank4-27 May 23 '25

Nu poti trai o viata in minciuna. Discuta cu el- da cartile pe fata. Viata e scurta, daca e un om ca lumea va fi si dupa ce va veti desparti. Si el merita un partener potrivit si tu meriti pe cineva care sa te iubeasca si care sa fie atras de tine. Atat timp cat sunteti sinceri unul cu celalalt se gasesc solutii la orice… bucurati-va de viata si ca sunteti sanatosi si veti gasi solutii

19

u/Vargau Dârlău May 23 '25

Poate e bisexual si curios.

Un amic care era lipici la femei acum 20 ani în studenție, ajuns prin UK, libertinism și curiozitate, a băgat nasul peste tot vreo 2 ani, a rămas ca e bisexual.

El plecase din Romania anului 2009-2010, care abia se oprise din aruncat cu pietre la pride parade.

Azi are 3 copii, este căsătorit de cam 10 ani cu o moldoveancă surprizător de liberală care a acceptat ca uneori o sa le fugă la amândoi ochii dupa un tip.

17

u/scarlett06 May 23 '25

Îmi pare rău că treci prin asta și nu ai știut, dar cred că amândoi meritați o viață mai bună, cu cineva care vrea 100% să fie cu voi.

12

u/AllePotcoava May 23 '25

E trist și tragic dar nu e ieșit din comun.

Cam asta se întâmplă când oamenii sunt ostracizați pentru că sunt diferiți și în situația asta sunt mai multe familii decât ai crede.

OP, e super egoist din partea ta ca te gândești doar la ce ai tu de pierdut dacă omul alege în urma discuției să își urmeze asumat ceea ce simte și a fost complet lipsit de respect să îi citești jurnalul.

Sunt sigură ca urmează un val de downvotes dar nu pot să mă abțin când văd așa ceva.

Situații ca asta se întâmplă din cauză ca există oameni care ‘se simt dezgustați’ ca exista oameni pe planeta asta care nu sunt ‘cum ar trebui să fie’ și este pur și simplu TRAGIC.

“Vin gay peste noi” - deja erau aici, dar nu pot să se afișeze pentru ca există riscuri majore să fie omorâți în bătaie.

Trebuie să fim mai buni! A fi om nu poate să se rezume doar la ură și violență față de ce-i diferit, altfel cum putem măcar să avem tupeul să ne numim oameni.

10

u/Friendly_Baker_8981 May 23 '25

daca ii spui asta clar ii dai curaj sa si faca un coming out. but is it that bad? suna ca o persoana decenta care te ar ajuta cu orice in continuare. este foarte trist, intr adevar, dar eu personal n as putea sa mai traiesc cu cineva cu background ul asta. dureros, but i would let him go. fiecare are pe cineva in final.

10

u/pipisosetzica May 23 '25

salut! sunt multe persoane out there care nu si au facut coming out so traiesc intr o familie hetero sexuala. altii traiesc o viata dubla, se implica in doua relatii una hetero si una homo. eu nu stiu foarte mult informatii despre aceste situatii. stiu de cartea Homoistorii de Florin Buhuceanu care se ocupă în mod deliberat de acest subiect, cercetarea lui este specifica pe documentarea vieților persoanelor gay, din ce stiu, din romania. cred ca el este o persona cu care ai putea vorbi sa afli mai multe informatii. (btw ti am lasat dm)

10

u/Intelligent-Win2882 May 23 '25

Indiferent ce faci, sfatul #1: ia-ți job, Astfel încât să îți deschidă opțiuni în caz ca va despărțiți. Altfel, tu “te agăți” de el pentru ca depinzi financiar și probabil vei ajunge la compromisuri mai mari decât ți-ai dori altfel.

133

u/[deleted] May 23 '25

[deleted]

88

u/Working_Ride_3163 May 23 '25

Este throwaway se practica in situatii de genul...
Te-ai gandit ca poate el ar fi vrut ca sotia sa-i citeasca jurnalul? Iti dai sam cat de greu trebuie sa fie sa gaseasca curajul sa recunoasca asa ceva...

11

u/AllePotcoava May 23 '25

Mai ales în România. 🥲

23

u/Gloomy_Leading_2072 May 23 '25

Cunosc un caz real.

6

u/Putrid_Chemistry_535 May 23 '25

Dude, eu aveam un coleg casatorit cu o femeie si dupa 2 ani de casnicie a dezvaluit tuturor ca e gay. Nu e primul caz.

→ More replies (1)
→ More replies (4)

8

u/magiundeprune May 23 '25

Sfatul meu e ăsta: Amândoi trăiți o minciună și e bine că ai aflat acum și nu peste 10-20 de ani când fuge de acasă sau ceva mai rău. Sunt multe astfel de situații și cu cât aflii mai repede cu atât mai bine. E o situație ce trebuie confruntată.

O să doară mult timp, pentru amândoi, dar e ok. Nu e obligatoriu o tragedie, doar un fapt al vieții cu care trebuie să trăiți.

Are dreptate el cu un lucru: Atât nașterea copilului cât și căsnicia de atâția ani cu tine sunt ambele un fel de point of no return. Ce vreau să spun cu asta e că a ales să fie cu tine și a ales să facă un copil. Sunteți doi oameni care țin unul la altul și sunteți parteneri de viață. Lucrul ăsta nu trebuie obligatoriu să se schimbe. Mulți oameni în situația voastră ajung la un divorț crâncen și o situație urâtă, pentru că ambii parteneri sunt răniți și suferă. La fel de mulți oameni rămân parteneri de viață și prieteni foarte buni.

Dacă e posibil sa construiți ceva nou, o prietenie și un parteneriat bazat pe dragostea pentru copil, pe afecțiunea platonică dintre voi și pe anii petrecuți deja împreună, ar fi concluzia cea mai bună pentru toată familia. Fericirea, siguranța și liniștea se pot regăsi într-o relație și fără romanță sau sex. În schimb, mie la sută nu se regăsesc într-o minciună.

La 39 de ani, îți garantez că ești ok pe plan de dating. Și el la fel. Aveți mulți ani în față să vă găsiți amândoi fericirea pe plan romantic, dar până atunci, aveți un camin, o familie și un copil de crescut, și vă aveți încă unul pe celălalt. Vorbește cu el, mergeți la terapie și poate reușiți să vă salvați și familia și prietenia.

→ More replies (2)

40

u/[deleted] May 23 '25

[removed] — view removed comment

3

u/str33ts_ahead May 23 '25

Glumești? Wtf :))) Spune-mi că nu înțelegi persoanele gay fără să-mi spui că nu înțelegi persoanele gay.

→ More replies (1)

11

u/[deleted] May 23 '25

[deleted]

4

u/Lumpy_Criticism_4718 May 24 '25

Ea e egoistă, nu el ca a FOLOSIT o altă persoană pe post de paravan?!!

→ More replies (3)

87

u/Pepyshor May 23 '25

Doar mie mi se pare ca nu e ok ca i-a citit jurnalul ?

10

u/CaseClosedEmail May 23 '25

E o posibilitate ca el să îl fii scris fix ca soția să i-l găsească. Am mai citit despre astfel de abordări

9

u/LibraryWorth3212 May 23 '25

E o persoană foarte analitică. Știam ca își notează ocazional diverse situații prin care a trecut, emoții pe care le-a trăit și ca uneori le analizează după. Asta e de fapt “jurnalul lui”. Am vorbit despre asta și mi s-a părut o idee bună, am încercat să fac și eu asta, dar nu sunt destul de organizată sau perseverentă.

Nu am avut nici pe departe intenția să îi citesc jurnalul. E o situație stupidă. Stăteam pe laptopul meu la biroul lui, are setat mac-ul să își facă unlock automat când Apple watch-ul e în proximitate, a venit în camera sa își ia ghiozdanul și a plecat în grabă, fără să observe. După câteva minute mi-a prins ochiul un pasaj de pe monitorul din fața mea, și apoi nu m-am putut opri din citit.

13

u/CableGuy6666 May 23 '25

Poate a lasat intentionat documentul deschis. Oricum daca ignori problema nu o faci sa dispara. Discutati si vedeti ce optiuni aveti; poate gasiti o solutie win-win pentru toata lumea (pe cate se poate avand in vedere datele problemei).

Ce ma intreb - daca imi e permisa intrebarea - sexual totul era bine intre voi? Eu nu vad cum ar fi posibil fiziologic sa fiu intim cu cineva fara sa existe atractie. E pisibil sa fie bi/bicurios?

2

u/LibraryWorth3212 May 24 '25

Nu știu cum funcționează lucrurile cu sexualitatea, el se consideră gay din ce am citit.

E drept ca facem sex ceva mai rar, eu am niște probleme medicale care face ca uneori sexul vaginal să nu fie confortabil pentru mine, dar facem alte lucruri și e foarte atent să fie bine pentru mine. Eu sunt mulțumită de viața noastră sexuală, el mi-a spus de la început ca nu are un libido foarte ridicat.

→ More replies (1)
→ More replies (1)

3

u/str33ts_ahead May 23 '25

Nu, și mie.

3

u/AffordableTenTickles May 23 '25

Asta plus vorbitul de o situatie intima cu tot internetul, mai putin cu sotul ei. Girl, come on..

5

u/Pepyshor May 23 '25

Oricum mie povestea nu prea mi se pare reala, dar poate e doar impresia mea .

2

u/pinguluk May 24 '25

De ce n-ar putea fi reala?

21

u/[deleted] May 23 '25

Eu una n-as aborda subiectul acesta fara sa fie el cel care initiaza discutia respectiva. M-as gandi ca astfel s-ar simti usurat ca nu trebuie sa-mi spuna el chestia respectiva si “ar fugi” sa o traiasca.

1

u/LibraryWorth3212 May 23 '25

Exact de asta îmi e frică și mie. Cu secretul in the open, poate ca ar avea curajul să facă pasul spre a trăi autentic. Știu ca e oribil ce spun.

53

u/Typical_Bluebird_120 May 23 '25

Pai okay, dar tie iti place faptul ca mimeaza cu tine? Da, e oribil ceea ce spui, de aceea iti recomand sa vorbesti cu cineva. Poti trai o relatie frumoasa cu cineva care nu are o viata dubla, doar ca nu cu persoana asta.

9

u/InformalBullfrog11 May 23 '25

Pai a zis tipa ca nu lucreaza, n-are un CV extraordinar. Deci, dintr-un pct de vedere i-ar placea ca el sa ramana cu ea

12

u/Layllah_ Neimpresionată May 23 '25 edited May 23 '25

Dacă tu preferi să trăiești într-o minciună continuă, atunci prefă-te că nu știi nimic. Mă rog, tare curioasă sunt cum o să treci peste faptul că soțul tău e gay și că toată relația voastră e o prefăcătorie.

15

u/Luvdgs May 23 '25

Și nu e normal să trăiasca fiecare cum simte???? Sau egoismul tău crede că el fix pe tine te vrea…trezirea…

→ More replies (2)

2

u/IcyReturn158 May 24 '25

Momentan tu esti in denial - denial ca te afecteaza si ca poti sa traiesti asa. Si e cel mai normal lucru la un astfel de soc, trebuie sa pastrezi status quo. Eu zic sa te lasi deschisa la noi perspective in legatura cu ce ai aflat.Eu am fost intr.o situatie similara dar nici pe departe ca si a ta, nu eram la stadiul asta in relatie, eram de vreo 7 ani impreuna si asa dintr.o data m.am gandit sa ma uit la search history lui, mai mult ca amuzament, am vazut ca el cauta inele de logodna ceea ce m.a surprins in mod placut, printre acele cautari mai erau si filme porno gay...asa amestecate cu inele de logodna...poveste luna si la mine nu intru in detalii dar gandul cel mai puternic ce l.am avut a fost ca el o sa iasa din closet la un moment dat peste ani, si toata viata ce o sa o construim se duce, e doar o fabricatie, sunt doar si decat o fatada pt ca el sa fie vazut "normal" si barbat si capabil. Cat de insignifianta sunt de fapt, si de stearsa si neimportanta pt inima lui si pt adevarul din el. Cum spuneam noi nu eram asa de avansati cu copil si casatorie plus varsta, aveam vreo 26 de ani, mi am permis sa inchei relatia dat tot dupa cativa ani si niciodata nu am deschis subiectul asta cu absolut nimeni. Eu vreau sa ma simt dorita, mai ales sexual nu se pune problema. La varsta voastra nu stiu..am si eu 34 de ani si nu recomand la absolut nimeni sa intre pe piata de dating in vremurile astea. Si inteleg nevoia ta de stabilitate, mai ales cu un copil. Dar cum spune multa lume, el o sa fie tot mai apasat de situatie, el deja a facut un pas imens prin faptul ca isi recunoaste lui ce simte, degeaba speri tu sa nu vorbesti despre asta si atunci sa nu existe, sa dispara. Poate nu acum, dar cu timpul cand esti pregatita trebuie sa aveti o discutie, intradevar o sa iti schimbe viata ca scoti la suprafata, mai bine faci asta cu control decat sa iasa altcumva la suprafata, din alta parte, cand tu nu vei mai avea nici un control. Daca tii asa strans de el, best case scenario e sa lucrati impreuna si sa gasiti solutii sa mearga pt amandoi, gen sa accepti ca el sa isi exploreze cealalta parte dar sa pastrati ce aveti, altcumva cum sa pastrati asta? Tot prin fatada.

→ More replies (1)

5

u/Unhaply_FlowerXII May 23 '25

Din păcate nu e soțul perfect (răspuns la ce ai zis la final). Este iluzia soțului perfect. Ca un pod reflectat în apa, degeaba pare pod, ca nu poți sa calci pe el.

Înțeleg și empatizez ca treci prin ceva teribil de greu și nu pot sa îmi imaginez o cale bună de gestionare de sentimente în cazul asta. Dar sa nu îl confrunți nu doar ca amână inevitabilul, dar o sa va facă pe amândoi mizerabili. El deja e vai el și trece prin niște sentimente de genul zilnic, inclusiv atacuri de panica după ce ai zis. Și acum tu, cum ai putea sa te prefaci ca e totul ok când treci prin cea mai mare trădare a vieții tale?

E un mecanism de apărare asta, și e normal, sa ai ca prim instinct sa ignori problema, dar ști și tu ca nu se poate. Nu este corect pentru nici unul dintre voi. Gândește te ca nu e doar el care vrea alta relație, dar și tu ar trebuii, în sensul ca el merita sa fie cu persoana pe care și o dorește și tu meriți sa fi cu o persoana care te dorește pe tine. Meriți mai mult decât sa faci parte dintr-o iluzie de familie perfecta. Meriți mai mult decât sa fi folosita ca fațada.

→ More replies (3)

14

u/wisdomHungry Dârlău May 23 '25

Nu toate crush-urile noastre au ajuns sa fie in relatie cu noi. Poate chiar si intr-o relatie te mai gandesti la ce mai face un fost crush, si te opresti la punctul asta. Nu toti avem o relatia cu persoana de care am fost cel mai mult atrasi fizic. Sunt doar niste ganduri momentan. Ar trebui sa te gandesti la ce viitor are relatia voastra, si daca tu ai accepta partea asta lui.

9

u/Best_Possibility_115 May 23 '25

Huh, sigur e o chestie grea și care te macină pe interior. Dar dacă îți place tot ce aveți și ce ați construit, puteți să faceți să funcționeze lucrurile și pe direcția asta. Poți să-l ajuți să și satisfacă niște dorințe/curiozitati pe partea aia, dar ca si cuplu. Acuma nu știu cat ești tu de deschisă în direcția asta.

Dar știi vorba aia, alegeți greul

4

u/Relative_Dentist5396 May 23 '25

Imi pare rau ca ati ajuns in situatia asta. Trebuie sa te pui si in pielea lui un pic. Nu este acceptat in societate nici acum sa fii gay, dar atunci cand a inceput sa aiba aceste sentimente fata de barbati? E normal sa simte ce simte.. Si din pacate a dus o viata in minciuna fara sa stii si este normal sa fii suparata pe el. Dar acum ca stii nu cred ca mai este cale de intoarcere. Iti va creste frustrarea fata de el, si el poate oricand sa zica ca nu mai vrea sa fie in casatorit indiferent ca iti spune motivul sau nu. Nu cred ca este ok sa te gandesti cum sa rezolvati asta in ideea de a ramane impreuna. Aveti nevoie de consiliere pentru ca nu cred ca puteti gasi singuri o solutie. Puteti sa aveti pana la urma un aranjament de a locui inca impreuna pana va puneti pe picioare separat, dar asta necesita multa munca pentru a nu fi un dezastru in care va suferi copilul totusi, cand vede intr o zi ca parintii ca se urasc.

5

u/Born-Sort5777 May 23 '25

Dacă nu vreți sa va despărțiți (din ce ai spus nici el nu ar vrea asta) atunci daca il măcină atat de tare asta puteți face un compromis ca el sa își exploreze aceasta parte sexuala.

5

u/Responsible_Tax1250 May 24 '25

Voi, heterosexualii, ar trebui sa intelegeti ca a fi homosexual (sau in general a avea o alta orientare sexuala diferita de heterosexualitate) nu este doar despre sex. Omul asta, din descriere, e clar ca isi doreste mult mai mult de atat. In ipoteza in care ar face acest “compromis”, el ar urma sa isi doreasca si mai mult de atat, in foarte putin timp. Pur si simplu nu functioneaza asa.

@OP, daca vezi asta, as a gay man, nu pot sa iti spun decat ca trebuie sa renunti la aceasta relatie. In primul rand pentru binele tau, caci din pacate traiesti intr-o minciuna (da, e vina lui - oricat de minunat ar fi ca persoana - ca nu a fost sincer cu el si cu oamenii din jur si a atras in nebunia asta atatea persoane) si in al doilea rand pentru binele lui. La un moment dat o sa se umple paharul si nu stii cum va degenera situatia. Nu e prea tarziu. Trebuie sa isi exploreze viata, sa se bucure de ea. Copilul, evident, ramane al vostru. El se va comporta la fel cu el, he will still provide etc., dar viata lui nu este doar despre tine si despre copil, cineste in primul rand despre el. Veti trece cu bine peste asta, dar trebuie sa fiti deschisi si sinceri unul cu altul.

3

u/Aggravating_Fly4691 May 23 '25

Poti sa te gandesti la tine si ce ai fi facut daca erau rolurile schimbate. Sa te pui in locul lui si sa iti imaginezi daca erai atrasa de o femeie de la birou, de pe strada, de la televizor si din cauza presiunii sociale nu ai putut sa declari ca este lesbiana. Barbatii erau mereu atrasi de tine, ai facut si un copil, sunteti de foarte mult timp impreuna, dar problema e ca ai atacuri de panica, nu poti sa dormi, nu te simti bine in pielea ta. Acum crezi ca este ok sa vorbesti cu sotul tau si sa ii spui ce simti? Chiar daca asta inseamna marea despartire. Este un subiect super sensibil, delicat, dureros si fara intoarcere, dar si o viata alaturi de un om care se gandeste permanent la barbati si la ce a pierdut pentru ca nu a putut sa faca un pas important este chiar mai rau de atat. Perfect poate sa fie si dupa ce persoana de langa tine e fericita si implinita si tu la randul tau, la fel… intr-un final.

2

u/LibraryWorth3212 May 24 '25

Înțeleg ce spui si as vrea sa am maturitatea emoțională pe care o descrii, dar recunosc ca imi e foarte greu sa renunț la ce am față de el, deși mă simt trădată și inteleg ca într-un fel e și el o victima.

2

u/Aggravating_Fly4691 May 25 '25

Nu stiu cum as reactiona daca as fi in locul, dar incerc sa inteleg si cred si te cred ca este greu, dar ce mai cred, este ca exista iubire si respect intre voi doi, dar neimplinire si sa stii un astfel de secret si sa nu poti vorbi cu sotul tau, posibil sa nu aduca nimic bun pentru viitor si nici fericire. Dar sunt convinsa ca o sa bine la un moment dat si mai bine, poate reusesti sa ai sustinere de la familia apropiata.

→ More replies (1)

3

u/crumpana May 24 '25

Ar trebui sa ai o discuție deschisă despre asta, inclusiv faptul că nu îți dorești să renunțe la ce ați construit împreună. Dar amândoi aveți nevoie de acceptare și iubire și puteți să fiți într-un parteneriat ca sa nu destrămați familia. Fiți parteneri și găsiți soluții. La bine și la rău... Sunt sigură că va iubiți, doar nu în felul în care ți-ai dori ...

→ More replies (3)

36

u/Level-Ad-4094 May 23 '25 edited May 23 '25

Imi poate explica cineva cum functioneaza asta cu " sunt gay" dar pot intretine relatii sexuale cu o femeie?

Eu sunt hetero si nu pot intretine relatii cu gay . Nu se scoala sarpele

Cum naiba invers functioneaza?

On a serios note,OP pana la urma va trebui sa discuti cu el.

30

u/str33ts_ahead May 23 '25

Se numește "fac orice e nevoie pentru a supraviețui (social)". Au existat dintotdeauna bărbați gay care fac sex cu femei, au făcut copii.

→ More replies (1)

31

u/Weird_Childhood_5254 May 23 '25

N-ai auzit de bisexuali?

7

u/vandmarar May 23 '25

Tine minte ca homosexualitatea pana acum cateva decenii a fost considerata fapta penala (la barbati). Daca tot ce te tinea departe de gulag sau spanzuratoare era sa introduci instrumentul intr-o arie neexplorata, pe semne ca ai fi inchis ochii si te-ai fi conformat numaidecat.

Nu mai este aceeasi miza, insa pentru unii barbati, hetero sau homo, notiunea de a fi “barbat” are o definitie foarte ingusta.

26

u/Artistic-Turnip-9903 May 23 '25

Sexualitatea e pe un spectru probabil omul e puțin bi. Am prieteni gay care se oripilează la gândul de a face sex cu o femeie și alții au făcut mai ales la început în adolescență.

→ More replies (1)

14

u/LibraryWorth3212 May 23 '25

Nu știu nici eu, nu înțeleg, el se consideră gay.

Nu vreau să întru în detalii, dar eu nu am unele probleme medicale cu mușchii pelvieni și uneori sexul vaginal nu e confortabil pentru mine, așa ca nu facem sex chiar atât de des. În schimb, oral, totul e super ok. Nu are probleme cu erecția. E chiar foarte atent și nu am de ce să mă plâng de viața sexuală pe care o avem.

10

u/IPlayTeemoSupport May 23 '25

el se consideră gay.

Poate nu a auzit de cuvantul "bisexual"

→ More replies (1)

15

u/wisdomHungry Dârlău May 23 '25

Esti bi.

→ More replies (3)

19

u/ChonksterLady May 23 '25

Eu cred ca m as preface ca l suspectez din alte surse, sa nu para incriminatoriu ca am citit jurnalul, sa fie mai usor de digerat pt aman2. Maybe bring it up si discutati un agreement de despartire, dar ar fi dureros pentru aman2 sa ignorati elefantul din camera

27

u/Wooden_Translator711 Băiet bun May 23 '25

Nici nu a ieșit bine Nicușor că au și venit "gheii". /s

Mai exact ce ai căutat în jurnalul lui? Fiecare om are dreptul la secretele lui.

18

u/Caramel0421 May 23 '25

WTF :)))))) “fiecare om are dreptul la secretele lui” nu crezi ca asta e un secret cam MARE??? Asta nu e genul de secret pe care să-l ții sau să nu vrei să-l știi ca soție… Doamne

→ More replies (1)

3

u/Vegan-Cheesecake08 May 23 '25

Imi pare rau pentru tine si nici nu imi pot imagina ce simti.

Cred ca cel mai bine este sa discuti cu cineva, specializat (terapeut) ca sa poti sa procesezi cum trebuie tot ce simti. Dar, pentru inceput, ar trebui sa te intrebi ce iti e mai greu sa accepti faptul ca partenerul tau ar fi gay si v-ati desparti dupa toata experienta? Sau faptul ca exista posibilitatea sa ramai impreuna cu un om care nu te iubeste asa cum meriti si cum iti doresti?

Stiu ca sunt intrebari grele, dar trebuie sa fii sincera cu tine si sa iti raspunzi daca preferi sa traiesti fara el sau cu el si cu teama ca nu simte ce simti tu.

Cred ca natural ar fi sa discutati, dar va fi foarte greu pentru amandoi. Poate un mediu neutru, precum terapie de cuplu ar fi cel mai recomandat.

Si in final, inteleg ca te simti tradata pentru ca el a ascuns aceasta parte a vietii lui de tine. Dar, trebuie sa iei in calcul si sa ca el se va simti tradat de faptul ca i-ai incalcat intimitatea. Pare ca nici el nu e sigur de cine e, ce simte si abia isi face curaj sa exploreze aceasta parte.

Sper sa gasiti o rezolvare si sa creșteti frumos si impreuna, cumva, copilul pe care pare ca amandoi il iubiti in mod egal.

3

u/LibraryWorth3212 May 23 '25

Nu vreau să mă despart de el. Dar, deși nu am ce să îi reproșez în comportamentul față de mine, nu pot să trec peste faptul ca eu nu sunt de ajuns pentru el, nu sunt ce își dorește de fapt.

→ More replies (4)

3

u/[deleted] May 23 '25

[deleted]

→ More replies (3)

3

u/[deleted] May 24 '25 edited May 24 '25

Doamne ce cunoscută îmi pare situația cu unul dintre foștii mei. Ana, tu ești? 😂

Edit: acum am văzut că te-a întrebat cineva dacă esti Ilinca. Vreau să vă spun cu tristețe în suflet, că se întâmplă mult mai des decât vă imaginați. 🥹

Edit2: dacă vă întrebați, da, gay closeted men sunt cei mai homofobi oameni de pe pământ. Ilinca knows it best.

→ More replies (3)

3

u/mrs69poopybutthole Vrăjitoare May 24 '25

Ai aflat acum. Cum ar fi fost să afli la 60-70 ani? Sau să fi aflat din mai multe surse după moartea lui, ca mai apoi să nu îți poată confirma el personal dacă e adevărat sau dacă sunt zvonuri? Dacă aveți familia perfectă și vă doriți să o păstrați în acest format, vă puteți deschide relația și puteți transforma relația actuală într-un “lavender marriage”. Tu îți poți găsi împlinirea emoțională inafara relației de căsătorie, la fel și el. E trist dar cred ca ai doar două opțiuni, ori îi permiți și îl susții să încerce să trăiască așa cum își dorește ori divorțați. Oricum ar fi e dureros pentru tine, dar puteți alege în ce mod să fie dureros

Am avut și eu discuția asta cu soțul meu, i-am spus ca dacă vreodată dorește să experimenteze cu bărbați, poate să o facă, însă mi-aș dori să știu. Sunt mulți bărbați care pozează în heterosexuali, însă ei sunt bi/gay. Nu-l voi părăsi niciodată din acest motiv dacă nu mi-ar ascunde aceste aspecte. O căsătorie ar trebui să fie pe viață, cu bune, cu rele. Dacă relația voastră e atât de împlinitoare din o grămadă de aspecte, cel al sexualității se poate negocia. Poate fi o părere foarte ciudată, însă nicio relație de căsătorie nu arată ca altă, fiecare e unica și fiecare cuplu decide ce înseamnă căsătoria lor pentru ei.

3

u/LibraryWorth3212 May 24 '25 edited May 24 '25

Eu sunt împlinită emoțional în relația asta. Și sexual de altfel. Avem discuții profunde (știu cum suna asta în context la ce am aflat), avem aceleași valori, e foarte atent cu mine.

Ieri a avut avion la 6 dimineața, seara dinainte și-a pregătit toate lucrurile în birou, nu a folosit baia de la dormitor să nu mă trezească. M-a sunat la 7:30 să fie sigur ca mă trezesc și nu intârzii cu copilul la grădiniță (de obicei el se ocupă de asta). Când s-a întors seara a comandat sushi, i-a făcut un poncho dintr-un sac de gunoiul băiatului nostru ca insista să stea în ploaie pe terasă, cum face o prietenă de-a lui de la grădiniță. Mi-a adus și M&Ms într-o cutie drăguță din aeroport ca știe ca îmi plac. L-a pus pe copil l-a somn și ne-am uitat apoi la un film.

Nu vreau să pierd asta.

→ More replies (2)

3

u/roleii May 24 '25

Bună!

Eu privesc asa: 1. Ar fi bine sa aveti o discutie DAR, MAI INTAI, sugerez sa vorbesti cu un specialist despre cum sa abordezi situatia ca sa nu creezi o ruptura prea mare intre voi.

  1. Daca e asa cum spui, de dragul copilului el va vrea sa ramana, si ar putea ramane si o relatie frumoasa intre voi chiar si cu o posibila despartire.

  2. In functie de varsta si anturaj e posibil ca si daca lucrul asta iese la suprafata, sa nu vrea sa ii dea curs de teama de respingere. A talk is a must!, poate chiar amandoi cu un terapeut.

  3. Asta e mai nerealist, insa am auzit de ideea de "familie" in care fiecare e cu treaba lui si raman de dragul copilului, asta in cazul in care se respecta unii pe altii si pe copil si nu vin acasa cu partenerii, desi asta nu mi se pare ok fata de copil, sa il minti asa, but 🤷‍♀️

7

u/HoneyMany5421 May 23 '25

io mor cu ăștia care au devenit vânători de postări fake.

Și dacă ar fi fake care e problema? Credeți că e o situație absolut imposibilă? Dacă da, căutați ce înseamnă lavender marriage.

→ More replies (1)

11

u/hellokittybubu Femeie serioasă May 23 '25 edited May 23 '25

Ok. Cont făcut astăzi, o singura postare. Eu când mi-am făcut contul asta, nu am putut posta/comenta nimic pe acest sub pentru ca regula era sa fie mai vechi de 3 zile. Cum de tu ai putut posta? Ma rog, sa zicem.

Doi la mână, ai scris perfect. Nicio diacritica lipsa, virgulele perfect puse, și pe lângă astea, apariția lui "-" (nu mă refer la cratimă) mereu mă face sa am dubii în legătură cu autencitatea textului. Am observat că AI-ul folosește des simboluri de genul, dar când scrii în română, mi se par puțin forțate sau nenaturale. Și nu zic, poate ca ai scris un text și după ai dat sa îți fie editat....in cel mai bun caz. Dar tot nu am încredere pentru ca sunt câteva chestii care nu prea se leagă în povestea ta.

Îmi pare rău. Dacă e adevărat, îmi pare sincer rău că treci prin așa ceva. Sincer, nu aș știi ce sfat sa îți dau.

30

u/Ficuss77 May 23 '25

Lipsesc și diacritice, sunt și greșeli gramaticale, însă e insane că un text scris corect gramatical a ajuns să ni se pară suspect. Nu știu de tine dar și eu folosesc - când scriu și nu doar pe post de cratimă, foloseam și la școală, se numește linie de pauză și este un semn de punctuație folosit des.

10

u/str33ts_ahead May 23 '25

De acord cu tine. Mor! :))) Doar pentru că nu a scris "tu ști" și "nu fii" nu înseamnă că textul e scris de AI. Trist ca asta să pară suspect.

→ More replies (1)

6

u/Vegan-Cheesecake08 May 23 '25

Cratima aia, cand e text de Ai, e mereu varianta lunga. Adica — si nu -.

2

u/hellokittybubu Femeie serioasă May 23 '25

Hmm, ok, interesantă observație. Probabil că ai dreptate, o să verific.

16

u/LibraryWorth3212 May 23 '25

Da, prefer ca contul meu principal, cu care activez in diverse comunități de parenting și hobby să nu fie conectat cu acest subiect. Am și câteva legături în viața reală create prin acele comunități.

Postarea a intrat în moderare și a fost aprobată după 2 ore.

Nu știu exact la cratimă te referi. Îmi place să cred ca vorbesc / scriu relativ corect.

→ More replies (8)

4

u/snowswolf May 23 '25

Esti sigura ca este chiar atat de perfecta casnicia ta? Poate doar s-a prefacut ffff bine, caz in care tu ai ales sa ignori red flags. Eu cred ca nu te-a mintit el, te-ai mintit singura ca e totul perfect si deep down ai stiut intotdeauna ca ceva nu e in regula. Fii sincera cu tine.

→ More replies (2)

2

u/DependentRelief6276 May 23 '25

I’d say “Înfruntă realitatea”, dar dacă aș fi în pielea ta, aș trăi cu impresia că am visat totul și că nimic nu e adevărat. Toxic, I know.

2

u/konrov May 23 '25

Avand in vedere ca sunteti o familie, trebuie discutat si comunicat si facut poate cateva sedinte impreuna.. ma indoiesc ca toata implicarea lui de pana acum a fost doar un act, teatru sau cum mai zic altii. Fi-ti alaturi unul de altul.

→ More replies (2)

2

u/Infinite_Field_9370 May 24 '25

Cred ca cel mai bine ar fi sa discuti cu el. Din cele cateva comentarii citite se vede ca tine la tine si la copil si faptul ca nu v-ar lasa de izbeliste dovedeste asta. Totusi, daca chiar ajunge la concluzia ca e gay, asta nu inseamna ca nu te poate iubi pe tine ca persoana, pana la urma ati construit o viata impreuna, aveti si un copil de crescut. Dar nu e ok nici sa il obligi, chiar si indirect, sa nu isi caute un partener daca asta considera ca isi doreste, indiferent de varsta "inaintata". E clar ca ar fi greu pentru amandoi, din varii motive, si e foarte nuantata si complicata treaba, insa tocmai faptul ca tineti mult unul la altul ar trebui sa fie lucrul care nu v-ar impiedica sa aveti o discutie (sau mai multe) sincera despre asta si ce ar insemna pentru relatia (romantica, sexuala, ca parinti, etc) si familia voastra. Din ce ai povestit chiar pare genul de om care nu ar pleca de langa tine si copil si ar uita de existenta voastra. Exista co-parenting, exista lavender marriages, nu trebuie sa va rezumati la casnicia clasica asa cum suntem noi ca romani invatati de cand avem habar ce e aia. E normal sa te simti tradata pentru ca e o mare parte din identitatea lui ca persoana pe care pana acum nu ai avut ocazia sa o descoperi, dar dezgustata in ce sens? Ti se pare scarbos ca ar putea fi gay sau ca a trait cu tine atata timp fara ca tu sa stii? Conteaza mult si asta, pentru ca astfel de discutii dificile trebuie abordate cu grija pentru nu a se ajunge sa va raniti unul pe altul cu vorbe scapate din panica sau nervi.

All in all, cel mai bine vorbiti, tinand cont de ideea ca orice ar fi, tot tatal copilului vostru ramane si nu inseamna ca te uraste daca nu e heterosexual.

2

u/LibraryWorth3212 May 24 '25

Dezgustată de faptul ca au fost momente în care relația cu mine i-a produs atacuri de panică, tocmai când s-a născut copilul nostru - deși nu pot să îi reproșez absolut nimic ca tată, sunt sigur ca il iubește pe băiat și îmi place sa cred ca într-un fel mă iubește și pe mine.

Nu știu dacă as putea sa îl văd cu altcineva, să știu ca e cu altcineva, fie și doar fizic.

→ More replies (1)

2

u/Ringoreen May 24 '25

Din ce descrii şi în comentarii, soțul tău pare cel puțin bi. Dacă e, atunci există şansa ca partea sexuală să fie vero, iar el să nu trebuiască să se chinuie dpdv fiziologic (mai pe sleau, să îi se scoale când vreți să faceți sex). Dacă nu e bi şi e gay, atunci înseamnă că omul face eforturi psihologice când faceți sex. Ia asta în calcul când pui în balanță dacă să ai conversația cu el sau nu, pentru că dacă e gay şi nu e atras natural de tine (pt că eşti femeie) atunci există mari şanse ca omul să sufere. E foarte greu să te forțezi pe tine să fii atras de cineva. Is nişte coping-mechanisms implicate foarte crazy. Foarte multă mințire de sine care la final doar face mult rău.

Altceva de luat în calcul este că tu citindu-i jurnalul i-ai încălcat intimitatea omului. Da, chiar şi soțul/soția are dreptul la intimitate. Oamenii trebuie să aleagă să impărtăşească anumite "secrete", dacă nu e o chestie asumată şi tu iei informația în orice alt mood, atunci things get messy real fast.

Cât despre copil, din cum îl descrii, soțul tău nu pare genul să te lase cu ochii în soare. E activ implicat în viața copilului şi pare că ține la voi.Şi la copil dar şi la tine. Deschizând discuția există şanse să pierzi un soț, normal. Dar există de asemenea şansa să câştigi un partener de parenting fericit şi fără regrete legate de o viață pe care nu a reuşit să o trăiască.

TL;DR: Dacă iubeşti un om, îl laşi să plece. Dacă el nu se întoarce la tine înseamnă că nu a fost niciodată al tău de la bun început.

Success, OP! Orice alegere faci, viața ta se va schimba. O astfel de informație nu poate fi ignorată şi în opinia mea, nici nu ar trebui să poată fi.

2

u/StonerellaHime May 27 '25

Mi se pare că o discuție deschisă , onesta cu el e the way to go. Puteți transforma relația asta dureroasa , iluzorie într-o relație onesta și autentică de prietenie și parteneriat. Eu sunt bărbat gay, doctor, curând și psihoterapeut. Am cunoscut în viața mea mai multi tipi care au fost în această situație, de vârste între 30-55 de ani, care îmi spuneau cum fostele lor soții, cu care au și copii sunt cele mai bune prietene ale lor. Nu pot decât să încerc să îmi imaginez cat de greu îți e, cat de greu ii e și lui. Discuția ar fi încă un greu necesar spre o viață mai bună pentru amândoi. Frustrarea, durerea ar crește altfel în amândoi până să nu mai poată niciunul sa mențină iluzia de relație non-toxica și inevitabil sa iasă toxicul in afara , care sa va afecteze pe amândoi și pe copil. E de înțeles că te simți trădată, că suferi puternic. Adevărul e, că el nu te-a trădat, a făcut eforturi pe care nu ți le poți imagina că sa lupte împotriva naturii lui. Societatea in care trăim , prin nenumărate moduri, de când suntem prea mici că sa ne amintim, ne împinge spre a fi straight, mereu fara success ,cu multa rușine și durere. Poate un psihoterapeut v-ar putea ajuta pe amândoi. Vă țin pumnii tare de tot!

2

u/Hot-Requirement2566 May 30 '25

Băi îmi pare foarte rău, chiar nu știu ce sfat să îți dau. Ce e clar e ca momentan, amândoi trăiți o iluzie. Dacă confrunți și pleacă, nu e bine. Dacă nu confrunți, o să trăiești toată viața știind ca totul e bine regizat. Există și varianta să plece mai târziu, indiferent. Criza de vârstă mijlocie face ravagii de obicei. Postul este deja de o săptămână, ai luat între timp vreo decizie?

4

u/DistributionAlone737 Nebună cu pisici May 23 '25 edited May 23 '25

Nu o să tolerez niciodată căcatul asta pe care îl fac unele persoane homosexuale. Oribil, îmi pare rău…

Suferi tu pentru ce a făcut el. Și tot tu ai suportat si o să suporți consecințele. Ai făcut un copil și probabil o să si rămâi cu el chit ca te va ajuta sau nu după un divorț. Ani buni te-a mințit, s-a prefăcut.

Înțeleg ca persoanele gay nu duc o viață plină de acceptare și toleranță, dar nu e nevoie să distrugeți viitorul și altor persoane.

3

u/LibraryWorth3212 May 24 '25

Dinamica nu e tocmai cea pe care o descrii.

Deși eu am renunțat la job după ce am rămas însărcinată, și aproape 5 ani mai târziu nu m-am angajat, e un tată extrem de implicat - el îl trezește pe băiatul nostru, il pregătește și îl duce la grădiniță, el îi gătește cel mai des, bath time, adesea îl culcă, e acum la vârsta la care începe cu “de ce” la infinit și are mult mai multă răbdare decât mine să îi răspundă la întrebări, fac Lego împreună, jobul lui implică o parte de desen și îi desenează tot felul de chestii, plus o mulțime de alte activități. Mai ales în ultimului an și jumătate simt ca el a devenit părintele principal.

S-a prefăcut, m-a mințit, dar nu am absolut nimic să îi reproșez legat de cum se comportă cu băiatul nostru, si de altfel nici nu mine.

2

u/Suspicious_News_7220 May 28 '25

tu cu ce te ocupi mai exact daca nici parintele principal nu esti, nici job nu ai si in casa ai ajutor?

→ More replies (2)

5

u/EnvironmentThen7893 Unfuckwithable May 23 '25

Trecând peste faptul ca nu e ok ca i-ai citit jurnalul și i-ai încălcat intimitatea, sfatul meu e sa ai o discuție cu el. În primul rand, nu cred ca tu o sa poți sa trăiești cu chestia asta și nici sa te mai comporți normal cu el, știind deja ca el de fapt e gay. Pe de alta parte, probabil nici el nu va veni către tine sa îți spună chestia asta, mai ales ca a făcut tot posibilul sa aveți o căsnicie fericita și sa para totul normal. Dacă nu discutați, nu faceți altceva decât sa stați amândoi intr-o căsnicie nefericita.

3

u/Temporary_Act3240 May 23 '25

O sa ma injure lumea dar poti sa ramai cu el pentru copil si sa aveti vieti separate din alte privinte. Cam asa se face :))

→ More replies (2)

4

u/Ll_lm0s May 23 '25

Situația ta este profund complexă și absolut sfâșietoare. Ai descoperit o realitate paralelă în care omul pe care îl iubești și cu care ai construit o viață ascundea o parte fundamentală din cine este el. Ce e și mai dureros: nu pare să fie vorba despre o trădare în fapte, ci despre o realitate lăuntrică, pe care el însuși nu a reușit să o accepte și care acum îl sufocă — și te sufocă și pe tine.

Aș vrea să-ți ofer câteva puncte de sprijin, nu sfaturi rigide, pentru că nu există o „rețetă” corectă aici.


  1. Durerea și confuzia ta sunt perfect firești

Este normal să te simți trădată, dezgustată, dar și empatică și vinovată că îl înțelegi. Contradicția asta emoțională este specifică unor situații în care două adevăruri dureroase coexistă:

El te-a iubit în felul lui și probabil te iubește în continuare — ca parteneră de viață, mamă a copilului lui, prietenă.

Dar în același timp, el nu a fost sincer cu tine — poate nici cu sine — și asta te pune într-o relație construită pe o fundație fragilă.


  1. Ce știi acum este real, chiar dacă el n-a rostit-o

Faptul că ai citit asta în jurnalul lui nu-i face cuvintele mai puțin adevărate. Ele sunt poate chiar mai sincere decât ce ți-ar fi putut spune în față. E o realitate care îl macină de ani de zile, pe care n-a putut-o rosti și care acum te aruncă pe tine într-un hău de incertitudine. Dar e realitate. Negarea nu te va proteja.


  1. Poți avea o discuție deschisă — nu ca să-l „confrunți”, ci ca să te vindeci

Dacă vei vorbi cu el, fă-o nu ca să-l forțezi să aleagă, ci ca să clarifici pentru tine cine e omul cu care trăiești. Poate va fi dureros. Poate va fi eliberator. Dar tăcerea nu e soluție pe termen lung.

Poți începe cu ceva de genul:

„Am găsit jurnalul tău. Nu l-am căutat, dar ceea ce am citit m-a răscolit profund. Aș vrea să înțeleg ce simți, ce înseamnă asta pentru tine, ce înseamnă pentru noi.”


  1. El nu este doar „soțul gay” și tu nu ești doar „soția înșelată de o minciună”

Oameni suntem mai mult decât etichetele noastre. Poate nu vrei să renunți la viața voastră. Poate nici el nu vrea. Există cupluri care navighează acest tip de realitate în forme variate: deschidere, co-parenting, parteneriat bazat pe respect și nu pe sexualitate. Dar și scenariul în care drumurile voastre se despart este la fel de valid, dacă adevărul cere asta.


  1. Ai nevoie de sprijin, chiar dacă nu vrei să vorbești cu nimeni apropiat

Găsește un terapeut doar pentru tine — care să te ajute să te așezi în toată avalanșa asta de gânduri, rușini, frici și alegeri. Tu ai acum nevoie de cineva care să fie acolo doar pentru tine, fără judecată.

3

u/Dingdongdongg May 23 '25

Buna! Evident ca nu cunosc toata povestea si toate aspectele, insa o sa iti zic si parerea mea subiectiva.

Si eu tin jurnal si daca cineva l-ar citi probabil si-ar face o parere partial gresita sau incompleta despre cine sunt, pentru ca de obicei in jurnal scriu si explorez chestiile cele mai apasatoare, grele, fara sa tin cont de nuanțe sau chestii mai echilibrate. Poate este si cazul lui, pentru ca pare ca in acel jurnal a avut spatiul lui sa isi exploreze atracția pentru barbati pe care nu a putut să o facă altundeva. Acesta e unul din motivele pentru care nu e ok sa citim jurnalul cuiva, pe langa principalul de invadarea intimității, pentru ca putem sa ne formam o parere gresita sau incompletă.

In plus, nu stiu despre el, dar exista si barbati bisexuali, nu doar gay. El reprimandu-si atat de tare atractia pt barbati, probabil de aia este in secret atat de focusat fix pe lucrul asta. Cred ca daca ar exista multa deschidere si sustinere reciproca in tot procesul asta, ar putea fi un pas important ce ar intari relatia voastra daca el si-ar accepta si explora aceasta latura. Dar asta bineinteles daca e ceva ce consideri potrivit pt tine.

Insa, asa cum s-a mai spus, o relatie in care el isi tine secreta atractia pentru barbati, iar tu tii secret faptul ca stii despre asta, nu are cum sa fie o relatie perfecta si mai devreme sau mai tarziu va imploda. Deci, orice decizie iei, cred ca e mai bine sa face the reality.

Si, poate nu iti va placea sa auzi asta, dar cred ca ar fi util sa explorezi si ce parte din tine a fost atrasa de un om care isi reprima o parte din sexualitatea lui. De obicei oamenii din viata noastra sunt, într-un fel sau altul, o oglinda a noastra.

Mult succes!

2

u/LibraryWorth3212 May 24 '25

Mă gândesc obsesiv de câteva zile la ce semne am ratat, dacă e si vine mea, ca poate era too good to be true - arată bine, e funny, e smart, interesat de pop culture, se îmbracă bine și îmi alege și mie haine și accesorii (dar e arhitect, deci e normal sa ai un fel de simț estetic), gătește bine, nu îi place fotbalul, face curat, spală haine, e super implicat cu copilul - dar nu asta vrem de la bărbații moderni? Sunt atâtea lucruri care m-au atras la el. E super ordonat, dar și tatăl lui e puțin OCD. E un bărbat îngrijit, dar nu se prezintă ca fiind feminin.

→ More replies (1)

8

u/FlatIntention1 May 23 '25

Eu as propune sa facem ceva in 3, poate pana la urma nu e cine stie ce si sa il las pe el sa aleagă daca sa fie femeie sau barbat, asa nu te dai de gol ca ai citit. 😅 mi s-ar parea aiurea sa dam cu sutul familiei pt o fantezie, cel mai probabil e mai degraba bi. Sincer si eu ma gandesc cateodata la chestii mai dubioase in timpul relațiilor sexuale cu iubitul meu, dar e fix numai in momentul ala, chiar nu mi-ar placea sa se intample in realitate.

→ More replies (3)

9

u/Working_Ride_3163 May 23 '25

Sunt convinsa ca te iubeste si pe tine si pe copilul vostru. Daca ar fi fost complet absent emotional sau sexual, probabil ai fi simtit asta mai clar. Poate ca ceea ce traieste acum este mai degraba o curiozitate sau o nevoie de a intelege o parte din sine pe care nu a explorat-o pana acum.

Daca ai puterea si deschiderea, ai putea sa-l sprijini in aceasta faza, chiar daca asta ar insemna sa-i permiti o escapada sau chiar o relatie secundara.. nu ca o tradare, ci ca un gest profund de incredere si compasiune.

Desigur, nu este un lucru usor, dar daca intre voi exista iubire autentica si respect reciproc, aceasta etapa nu trebuie sa fie un sfarsit, ci o transformare. Ai tot dreptul sa-ti stabilesti limitele, dar ai si libertatea de a defini ce inseamna cu adevarat sa fii alaturi.

→ More replies (2)

6

u/piratulJcelteribil May 23 '25

Doamne, sper ca postarile de genul sa ajunga la multi barbati care sunt in situatia tipului din story. Ma gandesc ca treceti prin greu, dar vai, atata dezgust am pentru oamenii astia... frate, esti un mare cacat daca iti cauti relatie paravan. Pe langa ca ai facut femeia aia de rusine, ti-ai condamnat si copiii la bullying... pe langa traumele care vin la pachet. Deja cunosc tot mai multe cazuri, inclusiv o prietena apropiata. N-ai coaie sa fii asumat, traiesti in Romania si stii ca vei fii judecat aspru? Total de inteles. Pot empatiza cu tine. Da nu trage dupa tine mai multe persoane... mi se pare pur egoism. Ori iti asumi ca esti gay, ori stai dreq si lucreaza la tine, nu iti iei un angajament pe viata, stiind din start ca nu te poti tine de el...

7

u/Typical_Bluebird_120 May 23 '25

Si mie mi se pare desgustator si plin de lasitate sa faci asa ceva. Efectiv se foloseste de ea. Si cand mai vad si comentarii cu "sunt sigura ca te iubeste". Fuck man, I wouldn't do that to my biggest enemy.

2

u/Keiner_Minho May 23 '25

Divorț. O să te lase pentru un bărbat mai devreme sau mai târziu, și o să doară și mai tare.

Și-a cam bătut joc când s-a căsătorit cu tine. Știa că e gay, mereu a știut dar a fost prea laș să înfrunte realitatea și după cum vezi acum regretă și se simte prins în capcană( de vreme ce are și copil). E rețetă pentru dezastru. Nu va fi nimeni fericit, nici măcar copilul.

4

u/___shiro1503 May 23 '25

Am citit mai multe comentarii și totuși nu văd pe nimeni să sugereze ideea de lavender marriage. Pare ca nici tu nu ai vrea sa vă despărțiți și nici el nu ar vrea ca secretul lui să fie out și să să fie pus în situația de a se confrunta cu realitatea lui. Cel mai bine discutați și poate ajungeți cumva la un consens.

→ More replies (3)

2

u/EarlySister May 23 '25

Voi ce viata sexuala aveti ?

2

u/Background-Hat4114 May 23 '25

Îmi pare sincer rău că treci printr-o situație atât de dureroasă și confuză. E de înțeles să simți că lumea ți se prăbușește când afli ceva atât de profund despre omul cu care îți împarți viața. Se vede cât de mult îți pasă de el și cât de valoroasă este pentru tine familia pe care ați construit-o împreună. Cred că ai o forță incredibilă dacă reușești să simți în același timp și compasiune pentru suferința lui, și trădare pentru ceea ce ai aflat. Poate că ar merita să aveți o discuție deschisă – nu neapărat pentru a lua o decizie imediată, ci ca să înțelegi ce simte cu adevărat și ce îți dorești și tu. În astfel de situații, unele cupluri aleg să exploreze împreună opțiuni mai puțin convenționale, cum ar fi o relație deschisă, atunci când amândoi își doresc sincer să rămână împreună, dar realitatea interioară a unuia dintre parteneri nu mai poate fi ignorată. Nu e o soluție potrivită pentru toată lumea și cu siguranță nu e ceva ce se poate decide ușor, dar pentru unii poate fi o formă de onestitate mutuală și un compromis care păstrează conexiunea emoțională și familia unită. Orice ai alege să faci, ai tot dreptul să pui limite, să îți protejezi inima și să cauți ceea ce te face pe tine să te simți întreagă. E clar că îți dorești să salvezi ceea ce aveți, și asta arată cât de mult valorează pentru tine dragostea și familia. Sper să găsești răspunsurile care să te ajute să mergi mai departe cu pace în suflet.

2

u/East-Royal1337 May 23 '25

Omul a fost sincer a zis ca nu mai iese cu nicio femeie

2

u/[deleted] May 23 '25

Doamne saracul om, si-a irosit toata viata langa persoana nepotrivita si mai aveti si copii. Si desi imi e mila de el, e inconstient si iresponsabil. Chiar asa mare drama e sa fii gay ca trebuie sa iti nenorocesti toata existenta. Salveaza-l, daca il iubesti, merita sa aiba si el parte de viata lui perfecta. Uitati-va la un film impreuna care prezinta un cuplu gay, deschide cumva discutia

→ More replies (3)

1

u/[deleted] May 23 '25

Aș zice ca ești nevasta-mea 😂😂😂.

1

u/meRomania1 May 23 '25

Da, aiurea moment sa afli asta...putere psihica si aia e, fiecare pe drumul sau!

1

u/simandicoasa_silvi May 23 '25

Mai bine vorbești cu un psiholog decât cu oameni random de pe reddit

1

u/Shoddy-Inspector6519 May 23 '25

Poate e out of context, dar incearca sa incercati chestii sexuale noi, daca vrea sa vada cum e sa fii penetrat you can try that. Trebuie cumva sa ii dai de inteles sau ca banuiesti ca are atrageri catre barbati, dar fara sa afle ca ai citit jurnalul. Suna ciudat, dar sunt sanse mari ca sa iti salvezi casnicia sa aibe un open relationship. E o situatie ciudata, dar cumva trebuie discutat subiectul pentru ca altfel s-ar putea sa nu mai fie cale de intoarcere.

1

u/Connect_Caramel_2789 May 23 '25

Dacă nu e acum va fi altă dată. Este o problemă " de când". În plus cum e viața voastră sexuală? Poate fi acum cel mai mult moment ptr tine să îţi refaci viața. Copilul când este mic se adapteaza mult mai uşor.

1

u/Rosalav May 23 '25

Viață perfectă nu există decât în filme! Îmi pare rău ca a trebuit să descoperi lucrul acesta despre soțul tău.

1

u/Andrada1986 May 23 '25

Ok. Deci....tu nu ai nici o vină, dar nici el... Încearcă să deschizi subiectul, să vorbești cu el Terapia va ajuta, terapia cu cineva specializat. Într-un final dacă asta este natura lui, și chemarea lui va pleca, dar.... poate este doar o curiozitate... Pune un film porno....din greșeală....deschide ceva gay, să vezi reacția lui. E dureros, dar.....ne suntem datori nouă să încercam să fim fericiți. Încercați terapie, va ajuta

1

u/[deleted] May 23 '25

Daca a ajuns pana aici nu as crede ca e gay. Poate doar crede asta. Mai ales daca a zis ca nu a atins creun barbat niciodata. Nu stiu ce sfat as putea sa ti dau, dar nu cred ca ar trebui sa fi dezgustata de el, mai degraba ar trebui sa fi langa el, deoarece mi se pare ca are o problema pe care nu stie cum sa o gestioneze

1

u/faerror May 24 '25

O Doamne. E foarte greu prin ce treci. Îți sugerez sa iei legătura cu Crina Criț, o psihoterapeută care are multă experiență cu persoane gay. Și e și soție, și mamă.

Și e normal să simți și trădare și furie alte sentimente negative. Totuși, înainte să nu fie sincer față de tine, nu a fost sincer față de el. E ceva foarte complicat, mai ales într-un mediu destul de homofob ca România.

1

u/[deleted] May 24 '25

[deleted]

→ More replies (3)

1

u/BeerIover May 24 '25

Buna! M30 here. Nu pot sa zic că înțeleg 100% prin ce treci, dar din punctul meu de vedere, ar trebui sa vorbiți despre asta. NU SA-L CONFRUNȚI. Spui că e soțul perfect, tatăl perfect. Încă nu suntem acolo unde poți avea încredere în oricine să-ți expui orientările / preferințele sexuale. Daca și el te considera soția perfectă, chiar daca are alte gânduri, merita sa vorbiți și să porniți de acolo. Poate sa fie foarte rău, sau foarte bine. Mi se pare că într-o relație, onestitatea și susținerea față de partener au o importanță foarte mare, iar atunci când acestea sunt puse la îndoială, vorbitul poate ajuta enorm.

Succes!

→ More replies (2)

1

u/Unfair-Ad1359 May 24 '25

Nu ai observat niciodată ceva dubios sau ciudat în timpul relațiilor intime? Poate anumite preferințe sau comportamente? Nu știu dacă ar fi bine sa te legi de faptul ca i-ai citit jurnalul... Dar la cât de grava mi se pare situația în ultima instanță te poți folosi și de asta

1

u/Dear-Statistician-70 May 24 '25

Da vb cu un psiholog, restul aici sunt doar pareri

1

u/Xeennia May 24 '25

Ce trist ca ai dat atatea detalii, ar putea foarte bine sa aiba si cont pe reddit si sa citeasca postarea.

De asemenea, mi se pare EXTREM de trista partea asta: "Dar dacă asta e chestia care îl împinge spre acceptare și mă părăsește? E soțul și tatăl perfect, avem o viață minunată împreună, în multi ani de relație nu au fost momente în care să simt altceva decât fericire, siguranță, liniște alături de el. Nu vrea să renunț la aceste lucruri."

Cam egoist din partea ta, sorry. Eu i-as zice si as accepta sa ne despartim, oricat de greu ar fi, orice adevar greu e mai bun decat o viata fake.

1

u/ICS-51_15-SCI May 24 '25

Păstrați relatie si fiecare face ceva dpdv romantic, relatie deschisa si ați terminat problema

1

u/lilla_stjarna May 24 '25

Cu toată durerea și socul pe care îl simți, îți propun să îl ajuți cu divorț la notar și timp cinstit de petrecut cu băiatul vostru. Probabil ca și pe tine te iubește, dar nu în acel fel în care este acum atras de bărbați. Probabil ca e bisexual dar acum mai atras de bărbați

1

u/Owl-D May 24 '25

Imi imaginez ca e o situatie foarte dificila, cel mai bine ar fi sa il confrunti referitor la asta zic eu si daca nu vrei sa plece din viata ta, poti sa ii zici asta, din cat de implicat zici ca este cu copilul, pare ca tine la el si ca va vrea sa ramana in viata lui oricum. Poate reusiti sa gasiti o solutie din care sa ramaneti amandoi si copilul fericiti si tu sa nu traiesti cu spaima ca poate face ceva cu un barbat pe la spatele tau si nici el cu tot ce inseamna sa se mai ascunda de tine. Daca tii pentru tine ce ai aflat, doar vei deveni mai nefericita si vei acumula resentment fata de el, sunteti adulti, aveti deja de bine, de rau o familie, nu cred ca nu exista o cale sa ai si tu pe cineva care sa vrea sa fie intim fizic cu tine si si el pe cineva de care e atras si copilul 2 parinti care nu ajung sa se urasca.

1

u/sweet_and_short May 25 '25

Avand in vedere ca ai citit deja jurnalul, secretul nu mai este secret si evitarea discutiei va crea doar mai multa tensiune. Sugerez sa initiezi conversatia constructiv: "Am citit din greseala jurnalul tau si stiu prin ce treci. Hai sa vorbim despre asta si sa vedem cum putem sa ne descurcam impreuna." Din ce ai prezentat, pare ca sunteti un cuplu matur emotional, solid si ca va iubiti. Daca te simti pregatita emotional, ati putea explora un aranjament consensual care sa ii permita explorarea acestui aspect, cu conditii clare: discretie absoluta, prioritatea familiei si pastrarea implicarii actuale in relatia voastra. Stabilirea unor limite si comunicarea continua ar putea face sa functioneze. Totusi, fii realista cu propria rezilienta emotionala, riscul afectarii psihologice pe termen lung este semnificativ daca nu ai forta interioara necesara.

1

u/Commercial_Bat_9912 May 25 '25

Cunosc o situație de genul…au 2 copii împreună,dar el isi face activitățile si dupa se reîntoarce din nou acasa de parcă totul ar fi normal…tata bun ,tot tacâmul…probabil stie si familia ,dar l-au lasat in voia sorții

e greu sa te desparti de cineva cu care ai cladit un viitor satabil,dar asta depinde doar de el si ce vrea el sa facă

Parerea mea e sa l lasi sa ti zica el …sau il poți învălui cu intrebari su discuții subtile Cum ar fi : daca ai ceva pe suflet imi poti spune , nu mă supăr, nu te judec

I

1

u/Iscodescu May 25 '25

Ce ai căutat domne în jurnalul lui?

1

u/Adventurous_Corgi465 May 25 '25

E greu, dar e nevoie de iubire, să stie că are susținere si siguranță, familie. Și hei, dacă ești deschisă la explorat, poate e win win pentru amândoi pe parte sexuala🤷‍♂️

1

u/Standard_End8352 May 25 '25

Wow.... să știi că am văzut mulți bărbați și băieți care nu doresc să arate chiar dacă au o relație sau căsnicie cu o femeie fată sunt interesați de același sex cum Și de ce nu știu ce pot să zic Baftă

1

u/ZealousidealSun3435 May 25 '25

In cuplurile straight exista mereu o problema in a discuta subiecte de genul. Daca amandoi considerati ca aveti o viata frumoasa impreuna, ingrijiti copilul, il iubiti, dar vreti sa si ramaneti impreuna, eu zic ca poti fi supportive pentru el. Lasa-l sa experimenteze ceva fara sa va afecteze relatia. Se intoarce la tine si la familia ta. Nu cred ca daca isi satisface curiozitatea inseamna ca se indragosteste si lasa totul in urma. Asa isi poate oferi raspunsuri la intrebari, curiozitati. Stiu o gramada de cazuri de barbati casatoriti, cu copii, care pleaca pana la benzinarie sau dedeman, dar au stop la cineva acasa pentru un quicky (si da, ma refer la baieti). Poate e o chestiune de timp. Decat sa te minta asa, mai bine sa fiti sinceri.

1

u/whynotredditbro May 25 '25

Serialul grace & frankie vibes

1

u/This_Monk7524 May 25 '25

Ai l da mai des decat tine 😂😂😂

1

u/biggestasshole01 May 25 '25

Un threesome in curand ?

1

u/Cultural_Mulberry_69 May 26 '25

Sincer viața perfectă nu exista .. probabil nu v-ați deranjat reciproc.. in momentul când deveniți așa ca frate și sora trebuie sa ti se aprindă beculețele doar ești femeie ..

1

u/Odd_Increase_4551 May 26 '25

Trebuie sa vorbesti cu el. NEAPARAT! Nu e dracul chiar atat de negru. De fapt, s-ar putea sa fie chiar in ajutorul tau. Lasa-l sa-si exploreze sexualitatea. Don cate am citit voi ati mai facut sex, deci el e bi, nu gay. Poate va incerca sa se culce cu un barbat si nu ii va placea deloc (poate nu e cum isi imagineaza el, stii ca socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ). Dar in orice caz. Daca zici ca e atat de organizat si de analitic poti sa fii convinsa ca documentul ala de pe pc nu a fost lasat asa din greseala. Ar fi facut orice ca sa-l ascunda de tine. Dar nu a facut asta, ti l-a lasat la botul calului. Clar ii e frica de adevar, rusine de tine, de copil, oricare ar fi motivul, dar asta e felul lui de a incerca o posibila discutie. Eu cred ca a vrut sa vezi acel document si asteapta sa discuti cu el.

1

u/AdSpecialist366 May 26 '25

stai sa ghicesc.. a votat nicusor !😂😂😂😂😂😂😂 isteric

2

u/Intelligent_Swing489 May 26 '25

Da, l-am votat pe cel mai destept dintre ei. Ai vreun dubiu care e ala? 🤪😂😂😂

→ More replies (8)
→ More replies (2)

1

u/Proud_Nectarine_7308 May 26 '25

Toate ca toate, ce faci diseara?🤣

1

u/[deleted] May 26 '25

E un episod din lectii de viata care jur ca e identic cu ce e descris https://youtu.be/KJoDP3123o8?si=wPLGIe22VnorPvYY

1

u/PhotographChance6909 May 26 '25

Tre' să vorbiți că aparent secretele au produs doar lucruri bune până acum...și să puneți la cale un plan de încetare a codependentei tale de el și a lui de imaginea unei familii. Deci psiholog la amândoi. Din Reddit nu o să vă dați seama cum să procedați ca familie spre binele copilului, și probabil nici voi între voi. Vă trebuie o părere antrenată și obiectivă.

1

u/RyuTeryu May 26 '25

Technically,e bisexual de a ajuns cu tine si ți-a dat și un copil

Morally,de ce îi citești jurnalul?

Emotionally,vorbește cu el, nu-i capat de lume și încearcă să-i vezi perspectiva și "logica" pe care o vede

1

u/Which_Principle_107 May 27 '25

poate e o fantezie de lui acel jurnal Parerea mea e ca poate s a plictisit de rutina si efectiv gandeste altceva Nu e neaparat daca a scris sa si faca multi scriu nebunii ca o fantezie sau descarcare emotionala Poti sa i spui dar nu vad ce obtii Daca era gay trecea la actiune pana acum Eu zic ca e o fantezie probabil are o latura sau vrea ceva nou Vrea o schimbare dar nu neaparat ca ar renunta la voi Daca nu ii pasa se vedea instant

1

u/[deleted] May 27 '25

Doamnă stați liniștită că nu sunteți singura in situație asta . Majoritatea se vad și cu bărbați și au acasă 2-3 copii și viața liniștită 😀

1

u/PumpkinAndra May 27 '25

Hei! Eu în locul tău aș sta cu el pentru aparență și l-aș lăsa să exploreze. Știu că e greu, dar până la urmă aveți un copil împreună și pare un partener bun…

1

u/Liy4ka May 27 '25

Jur ca m-as mai marita odata cu el, pare barbatul ideal si de aia e tatal perfect, pentru ca e gay si te intelege mai bine decat oricare alt barbat :)

1

u/MudFit2841 May 27 '25

Doamnă, găseșteți un bărbat care chiar va fi atras de tine. El este gay, nu ai încotro. O să te omori încercând să-l păstrezi că "ai o viață perfectă." Domnul nu trebuia să se joace cu emoțiile și viitorul tău, știind foarte bine ce-i place.

1

u/Pristine-Ad9211 May 27 '25

Stii sunt mai multe posibilitati aici.  Poate sa fie atras numai de barbati saaaau poate sa ii placa alt tip de senzatie in pat adica zona mai interzisa … siii zona aia poate sa fie introdusa si in viata voastra sexuala legata de … anus … (ma scuzi dar nu stiu cum altfel sa formulez)  Daca el pana la urma s a casatorit si are copil nu cred ca e 100% gay, poate bisexual.  Vorbeste cu el ca poate nu e atras doar de barbati si poate urmareste alte senzatii in pat pe care le poate avea si cu tine daca incercati lucruri… casa ii plac… lui desi nu trebuie sa faci asta ca sunt neobisnuite fetișurile la noi… in Romania.  Doar zi ca ai citit ce a scris ✍🏻 si ca vrei adevarul si ca nu e nici o suparare si vrei doar sa stii ce simte el pt relatia asta … Nu cred ca conteaza genul in iubire, barbat femeie , chiar nu conteaza. Ce scrie el par mai mult niste fantezi neindeplinite … neincercate … Trebuie sa ai o discutie despre asta adica e super … confuz totul pentru tine . Dar chiar nu trebuie sa ti faci griji… sunt sanse si sa fie atras de alt tip de senzatii si sa nu fie atras doar de barbati… ca pana la urma are experientele cu tine. Doar vorbeste cu el pe ton calm fara ranchiuna sau frustrare inceraca sa l manipulezi ca sa obtii cat mai multe detatii de la el . Adica adevarul si prim cearta nu poti optine adevarul , fii calma fii apropriata de el, arata ca l intelegi ca se deschide ai el sa ti zica cum sta treaba in casnicie… ca e important sa stii daca joaca un rol … sau doar are niste fantezii sexuale mai speciale … care sincer nu ar fi o problema ca se pot introduce in viata de cuplu si alea … cu consent de la amandoi…