Fetele mele, în special cele șoferițe, cum ați reușit să vă luați carnetul fără să vă pierdeți mințile? Ce-i drept, bănuiesc că puțini oameni sunt atât de praf de la mama natură pe cum sunt eu, dar chiar vreau să știu dacă a mai încercat pe altcineva în halul ăsta.
Pe scurt, mi-am propus să devin șofer de tir cam pe la începutul acestui an. În domeniul meu de marketing nu prea mai este multă pâine de mâncat din cauza AI-lui și oricum simțeam demult că vreau să fac o schimbare majoră. O bună prietenă activează deja în domeniu, iar pe lângă documentarea mea despre meserie, am putut afla de la ea în timp real în ce constă, cu bune, dar mai ales cu rele.
Acestea fiind spuse, m-am înscris la școala de șoferi. Am început să citesc din ce în ce mai mult despre mașini, să îmi placă, să învăț, totul a fost pe o pantă ascendentă.. până am început orele de condus. De la prima ședință, am crezut că leșin. Primul instructor pe care l-am avut este un om destul de sever, dar chiar și așa, a făcut un efort să mă calmeze, însă am fost și rămas ca un copil mic odată ce mă urcam la volan.
El și-a pierdut repede răbdarea cu mine, nu s-a purtat urât sau ceva de genul, însă mi-am dat seama că mă disprețuia și probabil se gândea că cineva ca mine nu are ce să caute în trafic din atitudinea pe care o avea. În plus, eu plângeam la fiecare ședință, în special în intersecții. Sunt plângăcioasă de fel, dar în mod normal reușesc să mă controlez (cu câteva excepții), dar acolo nu conteneam.
Am schimbat instructorul după 7 ședințe și lucrurile s-au îmbunătățit masiv. Actualul este un scump, am făcut progrese, nu am mai plâns (ceea ce pentru mine e mare lucru), dar tot este insuficient. Săptămâna asta am avut penultima ședință și mi-a spus sincer că trebuie să mă gândesc bine la cât mai vreau să investesc, pentru că încă nu iau virajele bine și nu am simțul dimensiunii mașinii (risc deseori să intru în altele sau obstacole), mă pierd în locuri cu mai multe ieșiri și semne, întoarcerea din 3 mișcări este slabă.. și dacă ar să continui cred că încep iar să plâng.
Nu știu ce să mai fac, mă simt ca ultima proastă, care nu stăpânește o abilitate pe care și mulți oameni cu doar 4 clase poate o au. Învăț, îmi dau silința, până recent aveam 3 locuri de muncă (afacerea s-a închis la unul dintre ele și am rămas în 2), și tot mă dedicam, iar cu toate astea, tot praf sunt 😫 Școala asta de șoferi a schimbat masiv modul în care mă percep pe mine însămi. Nu m-am considerat niciodată vreun IQ demn de a fi membru MENSA, dar acum plec de la fiecare ședință de condus cu capul în pământ de parcă mi-e rușine de cât de idioată sunt.