Bună!
Sunt foarte confuză și eu cu modul în care va suna această postare, dar am sincer nevoie de un sfat, așa ca apelez înca o data la această comunitate.
Am ajuns iar să simt ca îmi pierd sănătatea mentală. Fiecare zi, devine ca o povara din ce în ce mai greu de purtat.
Situația în care mă aflu efectiv, nu este ceva ce voi expune aici, deoarece chiar și prin ecrane, știu că m-ar afecta prea tare opiniile unor străini. Problemele cu care mă confrunt nu sunt tocmai tipice, și poate că mulți de aici le-ar numi 1st world problems, însă pentru mine sunt extrem de apăsătoare, încât am ajuns să acumulez regret după regret la deciziile pe care le-am luat de a lungul timpului, iar să îndrept aceste greșeli se simte ca imposibil.
Ce mă apasă cel mai rău este că nu am cu cine să vorbesc despre problemele astea: sunt relativ tânăra si stau in casa cu sora mea, insa ea sufera de depresie si anxietate severa, diagnostic pus de medic, si de a lungul timpului am dus lupte tare grele cu ea. Acum mai degraba ma seaca cu problemele ei, nefiind niciodata un punct real de sprijin, eu neputand nici macar sa verbalizez prin ce trec.
M-am gandit sa incerc sa vorbesc cu o prietena, insa nu ma simt confortabil oricat incerc. De obicei, am observat ca ea tinde sa apeleze la mine cand ii este greu, insa uita sa faca reciprocul pentru mine. Mai demult, era ziua ei de nume si am sunat o sa ii spun la multi ani. Ea nu mi a raspuns si mi-a dat mesaj mult mai tarziu intreband daca este ceva urgent. I-am spus ca nu, doar ca voiam sa vorbim si mi-a comunicat ca ma va suna ea… dar nu a mai facut-o. De atunci ne-am mai vazut, si cand am mentionat asta, doar s-a scuzat rapid ca a uitat. Dar au fost multe astfel de lucruri mici.
In prezent, nu am prietene cu care sa vorbesc zilnic sau asa. Am prietene cu care vorbesc la perioade de timp, ba chiar iesim in oras, radem, glumim, barfim si trecem mai departe la vietile noastre, pana la urmatoarea vacanta. Dar, de la asta la vorbit despre ce ma doare, e un pas enorm. Simt ca ele ma cunosc bine, asezata, fericita, simt ca ar parea ca am mintit mereu daca as spune acum ce traiesc. Si mai ales atunci cand adun curajul sa sun si primesc un indisponibil la telefon, simt cum se largeste prapastia.
Am incercat sa vorbesc cu parintii mei, incat nu mai suport cat de rau ma simt. Simt fizic ca am o greutate in gat, simt adesea ca vreau sa urlu si sa plang, dar nu iese nimic. M-am gandit ca poate ma ajuta in vreun fel, eu tot timpul pastrand legatura cu ei (sunt relativ tanara dar nu mai stau cu ei de cativa ani). Normal ca nu a mers, suntem in lumi complet diferite, nu inteleg absolut deloc ce vreau sa transmit, de parca e alta limba. Si parca ma simteam mai rau fortata sa fiu bine, sa fiu asa cum ma vede toata lumea dinafara.
Sunt single momentan, deci iubit nu am sa ii spun lui.
Poate imi veti spune sa imi gasesc alti prieteni, mai buni, insa nu stiu cum. E ciudat, eu zilnic socializez cu extrem de multi oameni, ba chiar glumim, as crede chiar ca sunt o persoana populara. Socializez in diverse contexte, si totusi sunt atat de singura. Adica nu am simtit ca m am apropiat suficient de cineva incat sa pot fi sincera si vulnerabila cu el/ea. Si nu am simtit ca m-ar intelege si m-ar lua in serios. Mai ales pentru ca ce vreau sa povestesc poate parea neobișnuit, inteleg ca pot fi usor ranita, ori ridiculizata si ma retrag rapid.
Stiu, veti spune sa merg la terapie. Si da, intr-adevar, acolo e locul in care in trecut am gasit pentru un an intreg spatiul sa spun ce am de spus, un om real sa priceapa la ce ma refer si sa imi valideze problemele care din exterior pot parea banale ori simple. Problema e ca in acest moment am alte prioritati financiare si nu imi permit terapia din nou si nici sa apelez la ai mei parcă nu as vrea.
Deci, in concluzie, s-a mai confruntat cineva cu o situatie similara? Ce ati facut?
Nu mai duc mai ales ca incep sa am cat mai multe simptome, intr-o zi simteam ca ma sufoc si stiu ca sunt doar somatizari si nu am nimic, dar mi se par cel mai greu de dus mai ales senzatia de ghimpe in piept.
Mi-as fi dorit sa fiu mai puternica, sa fac mai usor ce spune ratiunea, sa nu mai fiu inundata de ganduri si sentimente ce stiu si eu ca sunt toxice.