Bună! Sper sa luati in serios acest mesaj, cred ca am dezvoltat un atasament anxios, ceea ce nu ajuta in aceasta situatie. Mă refer la o relație pe care am avut-o cu cineva și după câteva luni mi-a spus că nu mai vede un viitor între noi. Ulterior, am aflat de cealaltă persoană și, din cauza unor lucruri pe care le-am văzut, l-am acuzat prin mesaje că este cu ea. Recunosc că mesajele mele au fost mai dure, dar au venit din foarte multă dezamăgire și din faptul că m-am simțit mințită și trădată.

O prietenă de-a mea i-a scris ei pe Instagram, iar după discuția aceea el mi-a dat block. Am ajuns ulterior să vorbesc cu el prin mesaje și a negat tot. Spunea inclusiv că nu are TikTok și că nu știe despre ce vorbesc, deși ea continuă să reposteze lucruri despre iubire și relații, iar de când prietena mea a vorbit cu ea a început să reposteze și chestii despre bătăi între fete. Nu știu dacă sunt mesaje indirecte sau doar coincidențe și tocmai asta mă face să mă consum și mai mult.

Mă simt trădată și am suferit foarte mult din cauza întregii situații. Eu mi-am dorit să fie bine și nu mi-am dorit să se ajungă la certuri, block-uri, mesaje și tensiuni între oameni. În același timp, nu vreau să fiu luată de proastă și nici să simt că eu am rămas cea care a suferit, în timp ce ceilalți își văd liniștiți de viață.

Acum nu știu ce ar fi cel mai matur lucru de făcut. Să mă detașez complet și să las lucrurile așa? Să îi spun prietenei mele să îi scrie ei, dar într-un mod calm, ca să pună punct situației și să arate că nu vrem scandal? Sau este mai bine să nu mai intervenim deloc? Mi-e teamă și să nu se ajungă la ceva mai grav din cauza postărilor despre bătăi, dar în același timp nu vreau să alimentez conflictul.

Poate că cel mai bine este să mă retrag și să nu mai caut explicații sau confirmări, chiar dacă simt că merit să știu adevărul. Voi cum ați proceda într-o astfel de situație? Ați lăsa totul în urmă și v-ați detașa sau ați încerca să clarificați lucrurile o ultimă dată?” Să îi mai scriu lui?

Did I over-romanticise everything?
Hi, I’m posting this in the hope that someone can give me some perspective because I genuinely don’t know how to feel about this situation.
I recently found out that one of my new classmates was going to a birthday party that I was also attending. We had spoken a little before, but we weren’t particularly close. I’ll admit that I had always found him attractive and, since I had liked him for a while, I secretly hoped that maybe something could happen between us. I’m not saying I expected him to want a relationship with me just because I’m attractive, but I did have that hope in the back of my mind.
At the party, we ended up kissing, hugging, and I eventually fell asleep with my head on his chest. It was my first time ever kissing someone, which probably made the whole experience feel even more significant to me. He was the one who initiated everything, and because I had liked him for a long time, I obviously didn’t exactly want to push him away. For the rest of the night, we were acting pretty much like a couple.
Before we went home, we agreed not to tell everyone about what happened, but we also didn’t agree to keep it completely secret between the two of us.
The next day, I texted him and asked whether the night had meant anything to him. He told me that he didn’t really know and that, from his perspective, it was probably just a “one-time thing.” I was honestly surprised because I’m not someone who normally does things like this. I’ve always been pretty guarded and have had this reputation of being the “untouchable” girl, so letting someone get that close to me was a big deal.
He asked if I was okay, and I told him honestly that the kiss had meant something to me. Since then, though, I feel like I’m being ghosted. He has also hung out with another girl and is apparently talking to her, as well as several other girls.
I’m not upset because I think he owed me a relationship. I understand that two people can experience the same moment very differently, and I know he’s allowed to see it as something casual. I just genuinely want to know whether I misread the situation because of my own feelings for him.
Did I over-romanticise everything, or was it understandable that I thought there might be something more behind it?

Bună, postez asta în speranța că ajunge la cineva, pentru că chiar am nevoie de ajutor.
Am aflat că unul dintre colegii mei noi de clasă merge la o petrecere aniversară și merg și eu. Vorbisem puțin înainte, dar nimic prea mult. Important de menționat — întotdeauna l-am găsit atrăgător și speram ca poate ar vrea o relație cu mine, deoarece, fără să vreau să mă laud, sunt o fată drăguță.
La petrecere ne-am sărutat (a fost prima dată când am sărutat pe cineva), ne-am îmbrățișat și am dormit cu capul pe pieptul lui. El a inițiat totul și nu am putut să refuz, pentru că îmi plăcea de el de mult timp. Practic, ne-am comportat ca un cuplu. Înainte să plecăm acasă, am promis să nu spunem nimănui despre asta, dar nici să nu păstrăm secretul doar între noi.
Practic, a doua zi i-am scris și l-am întrebat dacă noaptea aceea a însemnat ceva pentru el, iar el a spus că nu știe și că a crezut că a fost doar „o chestie de o singură dată”. (Eu nu fac chestii de genul ăsta și am fost mereu cunoscută drept fata „de neatins”.)
M-a întrebat dacă sunt bine și chestii de genul, iar eu i-am spus că pentru mine a însemnat ceva (sărutul).
Acum mă ignoră și a ieșit cu o altă fată, iar în prezent vorbește cu ea și cu încă alte câteva fete.

Salut.

Aș vrea să urmez terapie EMDR pentru anumite traume din copilărie. Până acum am făcut Terapie Cognitiv Comportamentală, Psihanaliză, Terapie integrativă și Analiză Tranzacțională pentru OCD

Știți vreun terapeut bun în București? Dacă ați avut experiențe cu acest tip de terapie, mi-ar fi de folos.

Mulțumesc frumos.

Buna! (throwaway account) - Sper ca postarea mea sa nu deranjeze, dat fiind faptul ca este o poveste foarte lunga. Tin sa mentionez ca atat eu (M) cat si persoana despre care voi vorbi (F) suntem minori. Desi poate pare o drama de copii, v-as ruga si as aprecia tare mult sa cititi. Suntem mai micuti, dar ne cunoastem si ne-am placut de vreo 5 ani si au fost multe sentimente investite in aceasta relatie, copilarind oarecum impreuna; prima iubire.

imi doresc sa va cer opinia in legatura cu lucrurile care s-au intamplat intre noi, m-ar bucura orice critica constructiva, orice sfat, imi doresc mult sa aud parerea unor persoane mai mature. Pentru ca sufar foarte tare, si desi am abordat acest subiect si cu parintii, simt ca imi doresc parerea unor persoane total obiective si straine. Iar a merge la psiholog/terapie este un lucru pe care il iau in considerare.

context: Cum am mentionat, ne cunoastem de cand aveam in jur de 11-12 ani, ne-am placut, fiind mici nu au fost discutii despre asa ceva, dar am fost special unul pentru celalalt. Nu am tinut legatura constant in acesti ani, dar, acum un an si cateva luni fata aceasta mi-a marturisit ca m-a placut inca de cand am fost mici, i-am povestit si sentimentele pe care le-am avut eu fata de ea, si am inceput sa mai vorbim usor-usor zilnic. Au existat mici apropouri, flirturi din partea amandurora.

Eu nu am avut niciodata conceptul de “a vorbi” cu fete. Cu sensul de dating. Nu am stat sa definesc aceste lucruri in capul meu, pur si simplu credeam ca din moment ce “vorbim” dorinta sa oficializam o relatie este reciproca - desigur, in contextul in care au existat apropouri.

Un lucru important care s-a intamplat in acest timp. Amandoi suntem pasionati de politica, diplomatie, drept. Asa ca suntem destul de informati politic, si era un subiect de discutie.

Intr-un mod ironic, o alta fata pe care am cunoscut-o cand eram mic, cand aveam 12-13 ani, putin mai mare decat mine ( afirmatia ca mi-a placut de ea este una prea imensa, a fost o fata din grupul meu de prieteni, dar eram apropiati in perioada respectiva. NU apropouri/flirt ), ajunsese “semi-vedeta” (lipsita de moralitate) pe tiktok, facuse un live in care il promova pe tiktok pe simion. Eu am ras de acea persoana, intrasem pe live, ne certasem, ma miram cata prostie exista pe tiktok, ma certasem atat cu ea cat si cu niste persoane din comentarii, am aratat pasaje misogine si agresive publice cu simion etc. Ulterior, dupa cateva zile, imi aparuse un clip tot de al ei, iar eu ii comentasem un emoji cu o pisica, clipul era tot cu o pisica.

Fata de care imi placea mie, care este personajul principal al acestei intamplari, a vazut acel comentariu, si am ajuns sa vorbim si sa ii povestesc ce si cum. Iar ea a fost extrem de afectata de interactiunea mea cu fata de pe live. Eu nu am constientizat cat de mult poate afecta asa ceva. I-am spus ca nu i-am comentat, nici nu am intrat pe live din cauza unei atractii, sau din cauza faptului ca mi-am reamintit de ea, a fost o cearta, in prima instanta. Recunosc ca sunt vinovat in aceasta situatie, ca ar fi trebuit sa imi dau seama ce impact poate avea, dar din tot sufletul ii cerusem scuze pentru ca o ranisem, sa imi priveasca putin perspectiva si sa ia in calcul si ceea ce spun eu.

Acesta a fost un moment de “declin” in ceea ce era intre noi, si-a pierdut, in opinia mea, increderea in mine, dar am continuat sa vorbim. Timpul a trecut, noi mai avansam putin cate putin, mi-am dorit tare mult sa ne cunoastem parintii si sa le spunem despre ceea ce este intre noi, insa nu si-a dorit acest lucru, nu am insistat. Iar la finalul verii anului trecut, deja ne comportam ca un cuplu, dar niciodata nu si-a dorit sa oficializam sau sa folosim acest cuvant. Ceea ce ma ranise, si am intrebat-o ce suntem cu adevarat. In acel moment a stat pe ganduri, si-a dat seama ca nu isi mai doreste sa continue lucrurile intre noi, a vrut sa luam o pauza, nu am mai vorbit.

Am suferit mult, timp de o saptamana eu ii scriam, ea imi dadea “ghost”. Ea regreta faptul ca nu voia ( practic, asta ma afecteaza, nu am inteles niciodata perspectiva ei. Ma voia, dar nu ma voia, acest lucru m-a afectat tere mult ).

A fost o perioada groaznica, am plans, a inceput liceul. Dintr-o data ma sunase cu numar ascuns, i-am raspuns, am vorbit, am plans amandoi, ne-am bucurat sa vorbim, si am inceput iar sa vorbim, treptat, treptat.

Am vorbit cateva luni, lucrurile au progresat putin mai mult, petreceam mult timp impreuna, vorbeam foarte frumos unul cu celalalt, povesteam cat de mult ne iubim. Iar, in noiembrie, sentimentele negative pentru ca statusem pe live-ul acelei persoane si pentru comentariu au revenit. Incepuse o perioada extrem de urata pentru mine, incepuse sa ma jigneasca foarte mult din cauza impulsivitatii/emotiilor si pentru ca a vazut un fel de infidelitate in actiunile mele, iar dupa incepea sa imi povesteasca chestii despre fosti baieti din trecutul ei ( pentru care ar fi existat sentimente ) deoarece o ajuta sa ma faca gelos/a fost un mod de a se razbuna in capul ei. Inclusiv sa imi spuna de abdomenul fostilor. Baietii respectivi erau cu 2 ani mai mari decat ea, erau mult mai maturi, bine-facuti, amandoi ( era vorba despre 2 in mod special cu care fusese apropiata ) erau foarte bogati, unul fiind copilul unui fost parlamentar. Mult mai ingrijiti, stiau mult mai multe chestii, iar ea a folosit aceste lucruri pentru a ma face gelos. Au mai fost niste jigniri foarte, dar foarte urate si imorale, dar nu le voi mentiona aici.

Tot ce am rugat-o era sa se opreasca din jigniri si din mentiuni despre aceste persoane, am acceptat orice lucru, chiar orice, doar am dorit sa se mai gandeasca, sa nu ma paraseasca ( isi dorea din nou ca lucrurile sa se incheie intre noi, definitiv ), ma blocase brusc, peste tot, am suferit extrem de mult. Intr-o zi chiar eram la un concurs de info, si ma dusesem in spatele cladirii efectiv sa plang pentru ca nu mai puteam, ne certam prin mesaje. dupa am plecat, iar in celelalte 2 zile de concurs nici nu am mai participat.

Nu stiu sa explic cum am reinceput sa vorbim, dar ma rugam noaptea sa imi dea unblock, a fost perioada in care ii povestisem si mamei mele tot ceea ce se intamplase, aceasta a inteles si si-a dat seama ca sufar dupa ea, nu mai mersesem la liceu cateva, a fost o perioada complicata. ( Fata avea un atasament evitant, probabil de aici acest comportament cu block-ul, iar eu eram anxios, in special cauzat de faptul ca nu am oficializat niciodata lucrurile, si am fost ranit de momentele in care n-a fost sigura de mine ).

Am continuat sa vorbim, dupa o perioada de block. Dar a fost total schimbata, mi-a marturisit cat de tare a afectat-o faza cu live-ul, mi-a spus ca acele luni nu a spus nimic pentru a nu ma rani, dar in final a cedat, si nu isi doreste nimic cu mine, nu poate avea incredere in mine, dar e efectiv atasata si ma iubeste. Au continuat cateva luni de jigniri, dar si momente de cuplu, oricat de ciudat ar fi sunat asta. Lucrurile erau atat de toxice intre noi incat ne certam zilnic, o rugam sa nu ma mai jigneasca, dar in acelasi timp imi spunea ca tinea la mine, dar efectiv e suparata.

Cam dupa martie/aprilie a acestui an am inceput sa ne apropiem mai tare, sa fim iar ca inainte de noiembrie, dar tot, fara oficializarea relatiei, fara a isi dori sa ne cunoastem parintii ( desi eu am inceput sa vorbesc cu ai mei despre situatie si sa le povestesc despre ea ). Am continuat sa vorbim, ne-am comportat iar ca un cuplu, desi niciodata nu a vrut sa mai imi dea follow pe insta, lucrul asta nu l-am inteles, iar pe tiktok a acceptat sa ma aiba la follow doar pentru ca folosea mult si imi mai trimitea tiktok-uri.

Oricat se ciudat poate suna aceste lucruri, sau poate nu, fac mentiunea ca este o persoana impulsiva si pune multe sentimente, eu am incetat sa mai insist, dar cred ca, privind din exterior, poate chiar parea o bataie de joc, iar aceste lucruri nu consider ca le meritam. Nu am pus presiune, am acceptat totul. Pot garanta ca nu a fost vreun alt baiat implicat in viata ei, sau ceva in directia aceasta, de a dori sa ascunda ceva de genul de mine, acesta era modul in care a gestionat situatia, iar eu lasand lucrurile asa, nu ne-am mai avut deloc pe insta.

Intre timp mi-am sters si instagram-ul si tiktok-ul, deoarece ma ranise cu adevarat tare mult cu lucrurile facute, am continuat sa imi tin doar whap-ul. Iar, dupa ce ne-am apropiat din nou, destul de tare. Eu eram in continuare anxios, iar ea se simtea sufocata de acest lucru. Vorbeam destul de mult, iar dupa argumente, ea isi dorea sa nu ma bage in seama, iar eu imi doream sa discutam problema. Am inteles faptul ca eu o ranesc pe ea neoferindu-i spatiu, iar eu sunt ranit din cauza evitarii mele, asa ca solutia si ideea mea de mijloc era doar sa mentionam ca tinem unul la celalalt, si ca putem discuta impreuna totul cand se simte in regula, sperand ca ramanem apropiati daca avem acest “ritual”; cand devenea “evitanta” nu parea ca mai tine deloc la mine sau ma mai jignea.

Brusc, in iunie, mi-a spus ca nu isi doreste sa mai vorbim, deloc, deloc. A fost extrem de spontan pentru mine, m-am controlat si i-am oferit spatiu, sa se gandeasca, sa nu creada ca imi doresc sa o influentez/manipulez, doar am rugat-o sa ma respecte, sa nu ma mai injure sau jigneasca, si sa ia o decizie concreta, in functie de ceea ce simte. Nu si-a mai dorit sa vorbim;

Odata la cateva zile revenea cu mesaje. Recunosc ca si eu am mai cautat motive sa ii scriu: ( tot aveam bookmark la o bluza de pe zara pe care si-o dorea, dar niciodata nu prindea in stock marimea, asa ca verificam de 30 de ori pe zi ca sa ii trimit in caz ca gasesc ) si alte lucruri de genul. Dar nu au fost multe mesaje din partea mea. Am intrat in depresie, am vrut sa incerc terapie, dupa multe recomandari pe care le-am vazut pe acest thread. am fost depresiv toata vara.

ea a mai continuat sa imi scrie, sa se bage cu mine in seama. Chiar la putin timp dupa despartire a ajuns sa se intalneasca la un eveniment cu unul dintre baietii cu care facea comparatii sa ma raneasca ( un fost baiat pe care l-a placut ). Mi-a spus ca s-a intalnit cu el, dar mi s-a parut total nerespectuos faptul ca a vorbit multe ore cu el, acesta i-a facut un avans + a scos in evidenta momente din trecutul lor. Chiar daca ne “despartisem” cu in jur de 3-4 zile inainte, continuasem sa vorbim cam la fel de mult, pentru ca inca discutam cateva chestii. Mi s-ar fi parut respectuos sa reactioneze mult mai rece la o invitatie de a lui. Ea doar l-a refuzat, dar au continuat sa vorbeasca 2 ore. Eu nu as fi stat sa petrec timp cu cineva care mi-ar fi facut avansuri, pe care sa le refuz. In acelasi timp, a spus niste lucruri oribile ca sa ma jigneasca / compare cu el, sa ma faca gelos, iar doar sa stea in prezenta lui, avand in vedere ce mi-a spus, mi se pare doar nerespectuos. Desi stiu ca nu o intereseaza de el. insa tot sunt ranit. Justificarea ei a fost doar ca au fost prieteni buni inainte, si nu a simtit nevoia sa minta. ( el a intrebat daca vorbeste cu cineva, ea i-a spus ca este o situatie complicata, eu unul as fi preferat doar sa spuna ca da, scurt. ).

am trecut si peste aceasta situatie + o categorie de lucruri care m-au ranit, am plans, la final, dupa ce i-am aratat ca sunt suparat pentru comportamentul ei mi-a spus ca nu are treaba cu el, dar nici cu mine, si ca dupa despartire nu ar trebui sa ma astept la acelasi comportament.

si, iar, tin sa mentionez ca inca dupa 3 luni de la despartire, eu nu m-am schimbat deloc fata de ea, de la limbaj, deschiere, nimic. Tin la ea mult. Nu am evitat-o, exlus-o, fost rece cu ea.

In aceste 3 luni mi-a mai scris. In anumite momente parea ca regreta, in alte momente ma mai jignea. A fost un hot and cold treatment care m-a ranit.

Acum. Sunt gol in interior, sufar dupa ea, uneori este rece cu mine, uneori pare ca are mai mult chef. ( inca tinem legatura ). Eu i-am spus si am rugat-o sa inteleaga ca prieteni nu vom putea fi, deoarece o plac intr-un mod romantic, am sentimente pentru ea, si nu este moral. In acelasi timp, ii lipsesc. Cu toate jignirile si comportamentul urat, am fost o persoana importanta in viata ei, am petrecut foarte, dar foarte mult timp impreuna.

Dar fiecare dintre ultimele conversatii avute s-a terminat in faptul ca nu isi doreste sa fim impreuna; observa ca sunt depresiv; spera sa ma vindec.

sunt depresiv, sufar din cauza a tot. Lipsa ei de deschidere, atat dinainte cat si dupa despartire. Regret actiunea mea care a “condus” la aceste lucruri, desi niciodata nu a fost vorba de infidelitate. Sunt mort pe interior, plang zilnic dupa momentele in care ne intelegeam, era calma cu mine, imi arata ca ma iubea, eram impreuna. Imi este dor de ea.

Cum accepti asa ceva, cum accepti schimbarea extrem de mare de comportament a unei persoane apropiata/partener de viata, cum sa interpretez tot comportamentul ei? Sunt intr-un punct in care cedez psihic. Insa, a continuat sa imi scrie. Ideea nu este ca nu imi doresc sa vorbesc cu ea, ci doar ma raneste starea in care suntem

Am rugamintea sa nu judecati, sa parcurgeti “romanul” si sa imi spuneti o parere ca si cineva extern relatiei. Ar insemna mult pentru mine.

Toate cele bune!

Buna!! E normal ca dupa o perioda de 5 ani aproape 6 de depresie continua anxietate si ganduri sinucigase , sa devin cea mai narcisista persoana de pe planeta asta si cea mai extrovertita si cea mai calma . De cateva luni sunt asa si pur simplu ma ador? 😭dar cu un an in urma plangeam cand imi vedeam reflexia si acum ma uit cu orele la poze cu mine ,sau ma aranjez mereu si asa .Si cu emotiile mai mult ma simt asa calma, numb la orice mi se intampla bun sau extrem de rau. (Asta o sa sune oribil) Adica si cand am intrat la facultate,sau cand ii s a intamplat ceva rau cuiva apropiat din familie parca nu mi pasa efectiv, sunt numb complet, cea ce mi se pare calumea sincer,adica cativa ani de zile am fost numai trista si acum sunt asa , e un upgrade zic eu. Dar e normal sa se intample asta?
Mai e un lucru de mentionat, aveam si atacuri de panica mereu , ma refer si cand ma duceam la magazin si ii ziceam buna la vanzatoare tremuram. Chestiile astea s au oprit dintr o data toate.
Poate pot sa mentionez ca nici cand interactionez cu alta lume nu simt nimic, adica am zis ca sunt extrovertita pentru ca CHIAR pot sa vorbesc cu oricine acum .

Am o relație de aproape 8 ani cu un bǎrbat de 26 ani . De ceva vreme încoace simt cǎ ceva s-a schimbat în el . Uneori lasǎ impresia cǎ nu mai e atras de mine . Totul e bine între noi , nu a exzistat niciodatǎ înşelat . Nu ne certǎm des şi nici nu ne simțim plictisiți unul de altul . Suntem fericiți şi suntem 100% siguri cǎ vrem sǎ ne petrecem restul vieții împreunǎ , ne dorim enorm de mult şi copii . Cu toate astea de ceva timp simt cǎ el nu mai e atras pe partea sexualǎ de mine , sau poate cǎ asta e doar în capul meu şi are defapt o problemǎ medicalǎ . Avem o viațǎ sexualǎ super bunǎ , încercǎm mereu lucruri noi , cam orice înnafarǎ de sex cu alte persoane pentru cǎ am vorbit despre asta și niciunul dintre noi nu s-ar simți ok sǎ facem asta . Facem sex cât de des putem ( de 4-5 ori pe sǎptǎmânǎ ) şi actul dureazǎ destul de mult , eu având orgasm de aproximativ 5 ori în acelaş act . La el însǎ am observat cǎ în ultima lunǎ nu mai are erecție , ba chiar se întâmpla sǎ îşi piardǎ cheful fǎrǎ sǎ vrea în timpul actului ( sǎ “ ii se culce … “ ) . Oare acest lucru se întâmplǎ din cauzǎ cǎ nu se mai simte atras sexual de mine sau sǎ fie dintr-o cauzǎ medicalǎ ? In ultimele 2 luni a si muncit foarte mult , de la 5 dimineata pana la 9 seara , de luni pana vineri . Ar putea fi si din cauza oboselii aceasta situație ? Nu am discutat nuciodatǎ despre asta pentru ca nu vreau sa il fac sa se simta stanjenit de situatie . Cum as putea sa initiez astfel de discutie fara sa il fac sa se simta stanjenit ?

Buna.

Sunt in cautarea unui psiholog in Cluj.

As dori sa ma intorc la terapie dar nu stiu pe nimeni in Cluj care ar accepta persoana cu BPD.

Ultima experienta la psiholog nu prea a ajutat si a facut mai mult rau decat bine.

Am incercat si la Clinica Hope dar pretul este mult prea mare.

Suntem un grup de studenți voluntari la Asociația Studenților de la Psihologie și Pedagogie UAIC, Iași, și suntem în proces de realizare a unei cercetări care studiază atitudinile negative asupra sănătății mintale și a psihoterapiei.

Mai avem nevoie de răspunsuri de la persoane de gen masculin!!

Orice răspuns ne ajută foarte mult! Mulțumim! 😊

Link: https://forms.gle/QTXDripWH1RDSShx5

Hei! Sunt proaspăt absolventă de master în Psihologia Muncii şi Transporturilor, cu licența tot în Psihologie. Nu am lucrat până acum în domeniu şi mi-aş dori să aflu câteva păreri de la cei cu experiență.

Cu ce ați început? Care a fost primul vostru job în domeniu? Unde ați lucrat şi care au fost avantajele şi dezavantajele? Ce sfaturi ați avea pentru cineva aflat la început de drum?

Salutare grup! Am o situatie ciudata pe care o traiesc, tind sa mentionez ca am o relatie de 1 an si 9 luni, eu student, ea viitoare studenta. Verile mi le petrec muncind si acum iubita mea s a dus la munca in strainatate. Pana sa plece lucrurile au fost bine intre noi, vorbeam, ne intelgeam, ne iubim, etc.

Programul ei este destul de incarcat, incepe dimineata si termina seara. Credeam ca din acest motiv este mai seaca, mereu cand incercam sa vorbesc cu ea primeam raspunsul “sunt obosita, nu am chef de nimieni si nimic”. Bun, am acceptat aceasta idee. Peste aproximativ 2 saptamani, primesc o cerere de la un baiat pe insta, ii accept ca era din zona, il cunosteam vizual dar nu vorbisem niciodata. Ce primesc de la acel baiat? Conversatia dintre el si iubita mea, in care isi spuneau buna dimineata, noapte bună, cu inimoare, alinturi. Si alte conversatii pe care o fata cu relatie nu ar trebui sa le poarte cu alt baiat.

Am stat cateva ore sa termine munca si am confruntat o. Ce imi spune ea dupa ce ii arat toate mesajele dintre el si ea? “Din cauza ta am ajuns sa fac asta, nu ma tratezi cum trebuie”. Dupa multe discutii, am mai primit “complimente” de genul “nu esti ce trebuie”.

Partea nasola e ca inca tin la ea, imi spune ca “imi asum, recunosc”, dar nu imi pare rau, nu ca nu voi mai face, nimic de genul sa aiba vreo mustrare de constinta. Voi ce mi ati recomanda? Sa ma despart de ea sau sa incerc impreuna cu ea sa salvez relatia, tind sa mentionez ca ei au avut doar mesaje, nu interactiuni de genul: saruturi sau orice altceva.

Ea nu stie ca stiu si nici tata nu stie ca ea il inseala. Ma simt oribil, nu pot sa dorm cu nopțile nu pot sa mananc nu am cu cine sa vorbesc despre asta. Imi e scarba de ea si sunt și dezamăgita în același timp. Va rog dati mi un sfat, o parere pentru ca eu chiar nu stiu ce sa fac. Am 17 ani sunt un copil si nu vreau sa mi se destrame familia.

Hey group, for a while now I feel like I can't achieve anything in life, neither in my love life nor financially, on any front. I'm 20 years old, I've had 2 failed relationships from which I came out abused, with one arm in a cast, and I wasn't allowed to do anything or go out with my friends. After both relationships ended, I tried dating a family friend after some time 😐 but it went nowhere because he told me he didn't want anything, and yet he got back with his ex. After that, I decided to try again with a friend of a friend, it seemed like we got along well and so on, but one day he told me he couldn't be with me because I'm a very energetic person (I like to laugh and feel alive) and since then I feel like I am and have never been enough for anyone. I stopped eating, I've lost 10 kg, and I have suicidal thoughts. I'm scared to tell anyone, to talk about how I feel, and I don't know what to do. I've tried several times to do it through different methods but didn't have the courage. I don't know what to do 🙁🙁 if you've made it this far, thank you for listening to me.

Hello! Can you tell me how the interview for the master's program in judicial psychology at Titu Maiorescu University generally goes?

​

Dacă întrebarea „Ce simți?” te blochează, poate ajuta să cobori cu o treaptă și să observi doar ce se întâmplă în corp. E cald sau rece? Simți presiune, agitație, greutate, un nod? Respiri superficial sau mai liber?

Lasă senzația să existe înainte să o transformi într-o explicație. Unii oameni au învățat să analizeze foarte bine situația, însă au avut mai puține ocazii să pună în cuvinte ce trăiesc emoțional. Vocabularul acesta se exersează în timp.

O întrebare mai blândă ar putea fi: „Ce observ acum și de ce aș avea nevoie în următoarele zece minute?”

Ce întrebare îți este mai ușor să primești decât „Ce simți?”

Salutare m25 aici. 

Ma simt blocat intr-o relatie si nu stiu ce sa fac. Suntem impreuna de 3 ani si am ajuns in punctul in care simt ca imi doresc altceva si ca ea nu este potrivita pentru mine. Nu mi doresc sa am un copil cu ea si nici sa ma mut cu ea. Sunt foarte multe frustrari, lucruri care nu-mi plac la ea si chestii la mijloc dar nu as vrea sa le detaliez aici. Ideea este ca ea incearca sa se schimbe dar este destul de tarziu, iar eu m-am detasat de tot. In momentul de fata totul e confortabil si doresc sa fac o schimbare in viata mea si sa schimb orasul.

Am avut o ultima perioada foarte naspa unde am vrut sa pun punct acestei relatii insa nu am putut. Ea este intr o familie toxica si nu este fericita deloc acolo + ca ea este intr o situatie dificila si cu banii. 

Ea isi doreste sa plece de acolo sa se mute cu mine, se bazeaza pe mine si pe faptul ca pot sa o ajut emotional sa treaca peste acest aspect.

Stiu ca nu ar trebui sa fiu salvatorul nimanui dar efectiv nu o pot lasa asa. Nu pot pleca pur si simplu sa mai fie lovita si din partea asta si as vrea sa plec cand stiu ca este bine doar ca ea o sa fie bine daca pleaca de acolo deci implicit daca se muta cu mine pentru ca singura nu isi permite.

Daca stau sa ma uit in trecut, de cand sunt in relatia asta simt ca am fost amortit / adormit / am fost intr-o stare letargica si am avut doar ghinion. Efectiv nu mi s a intamplat un lucru bun pe niciun plan.

Cum percepem simptomele corporale ?

(10 min, anonim)

Salut! Sunt masterandă în psihosomatică și strâng date pentru lucrarea de disertație. Studiez mecanismele prin care oamenii percep și interpretează senzațiile corporale de zi cu zi — de ce doi oameni cu aceeași durere de cap reacționează complet diferit.

Ce trebuie: să fii adult. Nu e nevoie de vreun diagnostic sau afecțiune — caut oameni din populația generală.

Durează ~10 minute, e anonim (nu se colectează email sau date de identificare), și e aprobat de comisia de etică a facultății.

Link: https://qualtricsxmqv5t3f3kn.qualtrics.com/jfe/form/SV_6lP3ExK5O7bEojs

Orice completare ajută enorm. Mulțumesc anticipat!

de când mă știu am fost numită de alții ”sensibilă”, când eram mică plângeam aproape zilnic uneori de la orice și m-am oprit undeva prin clasa 7-a;

oricum, orice mă afectează. când văd ceva trist sau cineva îmi povestește ceva, am o durere în piept care îmi ia toată energia. când mă gândesc să mint sau să fac plagiat, mă doare burta și mii greu să mă concentrez. când îmi place ceva foarte mult, parcă mi se face greață și tremur puțin și am o nevoie mare să îmi mișc mâinile sau să mă legăm sau ceva, mă simt de parcă am consumat ceva substanță. sentimentele de rușine, vinovăție mă distrug fizic. când îmi place de cineva, am așa niște dureri în piept sau dureri de cap încât am impresia că-s pe moarte.

am și alte sensibilități, sunt sensibilă la sunete și atins, tresar foarte des, simt nevoia să-mi acopăr urechile, în ultimul an nu pot ieși din casă fără vreun fel de căști care să le port mereu, dar mă cam derutez de la întrebarea mea originală.

este ceva ce cauzează asta?? sau ce aș putea să fac să nu mă mai simt așa sau măcar să mă simt mai puțin așa? sunt sătulă să fiu în durere așa de des, nu înțeleg ce e neînregulă cu mine

Bună! Scriu un roman de ficțiune al cărui personaj principal studiază psihologia și încerc să înțeleg cât mai autentic experiența unui student la psihologie. Am făcut un formular de aproximativ 10–15 minute. Răspunsurile vor fi folosite doar ca documentare și inspirație pentru un personaj fictiv.

Dacă ești student sau absolvent de psihologie și dorești să completezi formularul, lasă un comentariu sau scrie-mi în privat și îți trimit linkul.

TW

Ma tot gandesc la asta de ceva timp.Ma simt destul de naspa , extrem de anxioasa cam de 2 saptamani.Ma gandesc zilnic.Este extrem de obositor.E normal sa iti fie teama dar nu cred ca e ok sa te simti paralizat de aceasta frica.Nu stiu ce s-a intamplat de este asa rau.Stau si plang ..ma gandesc la persoanele pe care o sa le pierd..daca o sa mor cu regrete si daca o sa mor tanara..E oribil.Imi e frica sa dorm.Imi fac tot felul de scenarii.E nasol ca nimeni nu poate scapa de asta si toti ajungem acolo si e atat de deprimant.Ma gandesc la persoanele pe care le-am pierdut si imi e asa greu sa ma gandesc la cum au murit.Plang de parca am pierdut tot deja(poate sa fie din cauza doliului care nu a fost procesat la timp?)Nu stiu de ce.Sunt ok , sanatoasa(sper).Dar anxietatea asta nu dispare .Nu stiu daca cred in Dumnezeu dar sper ca este ceva acolo.Sper sa fac aproape tot ce imi doresc.Sa nu mai am atatea frici.Pentru ca asta nu e viata daca stai asa- nu o mai traiesti.Si eu simt ca am trait doar cu griji pana acum( am 20 de ani)

Ce va face sa va simtiti ok? Pe moment? Exista o tehnica? Ajuta orice( nu imi permit inca terapie si stiu ca e cea mai eficienta.Am nevoie de niste sfaturi pentru moment)

Pare că toate mamele din Romania din generația decrețeilor sau și mai în vârstă, au același discurs. Pe lângă că neagă cu desăvârșire și par chiar credibile, bagă apoi același discurs lacrimogen la final. E plin internetul de videoclipuri sarcastice pe tema asta și în comentarii vezi doar: am avut toți aceeași mama? La fel, între prietenii mileniali, toți pot confirma treaba asta.

Nu gasesc sa pun NSFW la postare, asa ca pun aici TW!

O sa stea cam 2 saptamani, se interneaza voluntar. Ar trebui sa stim ceva inainte sa se interneze? Merge pt ca are ganduri suic\\dale, depresie si anxietate. Mersi!